Adevărurile neștiute ale Aficii

Împărtășite de Fr.Prof.Florin Bode de la Seminarul Greco-Catolic „Sfinții trei Ierarhi Vasile,Grigore și Ioan”din Oradea.

1. Ce v-a determinat să vizitați Africa?

Dorința de a pleca în Africa s-a născut în sufletul meu în urmă cu câțiva ani, când am văzut un reportaj despre sărăcia și foamea de acolo. Voiam să las această lume a noastră, uneori suprasaturată de toate cele materiale și să merg în mijlocul acelora care nu au aproape nimic.

Un alt motiv a fost evanghelizarea popoarelor păgâne. Auzind de operele misionare ale Bisericii Catolice din întreaga lume și ascultând mărturiile unor preoți misionari, a apărut, în interiorul meu, gândul și aspirația de a participa activ la această operă de evanghelizare a celor care încă nu l-au descoperit pe Dumnezeu întrupat. Pe lângă aceasta, am fost întotdeauna atras de această misiunea socială a Bisericii, de implicarea ei în cele mai de bază nevoi ale oamenilor, de dorința ei de a trăi alături de oameni în concretul vieții lor, de această dedicare totală a celor care aleg o astfel de viață.

2. Ce sentiment ați avut când ați ajuns acolo?

Deși primul impact puternic a fost cel al climei (circa 33 de grade cu umiditate de 70%), primul sentiment a fost cel de bucurie, de satisfacție că am ajuns să cunosc o altă lume, o altă mentalitate, că am reușit să mă desprind de luxul european și să vin să trăiesc lângă cei săraci și lipsiți. Fără un motiv anume, eram bucuros și mulțumit că am avut acel curaj de a traversa Marea Mediterană și deșertul Sahara.

3. Care a fost primul dumneavoastră contact cu localnicii?

Primul meu contact cu localnicii a fost în momentul când am ajuns la Misiunea Catolică din Djebonoua, o comună aflată în centrul țării, unde mă așteptau vreo opt copii. Știind că ajung, s-au strâns în curtea misiunii și mă priveau cu timiditate. A doua zi, cei care au venit la liturghie m-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze și erau fericiți auzind că voi rămâne cu ei aproape patru luni. Am simțit de la început căldura și entuziasmul că un alb s-a „îndurat” să lase Europa pentru ei. Se spune că primul contact cu o persoană este determinant pentru evoluția unei relații ulterioare, iar al meu a fost unul cât se poate de pozitiv.

4. Presupun că ați legat relații de prietenie cu persoane de acolo; mai păstrați legătura cu cei de acolo?

Da, mi-am făcut mulți prieteni acolo și am petrecut clipe frumoase alături de ei. Vorbesc frecvent cu părintele Gabriel, cel care se ocupă de misiunea de acolo, și de fiecare dată îl întreb cum sunt și ce mai fac cei pe care i-am cunoscut acolo. Èšin legătura și cu câțiva amici de acolo, deși, din cauza lipsei timpului meu liber, vorbim destul de rar. Cum lor le place să comunice foarte mult, dacă aș avea mai mult timp liber cred că aș putea vorbi cu ei ore întregi; pe când eram acolo, nu era zi în care să nu ne viziteze și povesteam foarte mult cu ei.

5. Vizita făcută în Africa  v-a schimbat modul de gândire legat de țara noastră?

Da… personal m-am schimbat mult! De când am venit din Coasta de Fildeș nu mă mai plâng de nimic, sunt foarte mulțumit cu ceea ce am și ne consider, pe noi românii, niște persoane norocoase, care au tot ceea ce au nevoie pentru un trai decent. Mă bucur că m-am născut în România și că trăiesc într-o țară binecuvântată cu patru anotimpuri, cu un relief „domestic” și cu posibilitatea de a face o școală fără prea mare efort financiar. Suntem binecuvântați de Dumnezeu și pentru aceasta trebuie să-i mulțumim în fiecare zi. Nu avem dreptul să ne plângem de nimic!

6. Ce sfat le-ați da celor care doresc să facă o călătorie în Africa?

Totul depinde de scopul călătoriei fiecăruia. Dacă mergi ca turist e bine să te înarmezi cu multă răbdare și deschidere față de o altă mentalitate, de un alt mod de a face lucrurile, de un alt fel de a fi față de al nostru. Sunt locuri și obiective turistice foarte frumoase acolo, dar în aproape toate țările bolile tropicale sunt prezente iar problemele de securitate foarte frecvente.

Dacă în schimb vrei să faci o experiență cu oamenii de acolo, să lucrezi cu cei bolnavi, să participi la opera de încreștinare, care este relativ nouă în multe țări africane, trebuie să renunți la tot ceea ce ai fost tu înainte. Trebuie să mergi cu dorința de a trăi ca ei, de mânca cum mănâncă ei, de a te ruga cum se roagă ei; trebuie să elimini toate prejudecățile de dinainte și să înveți să fii un alt „eu”, să încerci să intri în mentalitatea lor și să încerci să-i ajuți, nu să-i compătimești sau, mai rău, să-i condamni. Doar așa ei îți pot transmite ceva, te pot schimba… altfel vei rămâne la fel și vei veni înapoi puțin bronzat, dar cu sufletul tot „alb”.

7. Dacă ar fi să vă întoarceți în Africa și să locuiți acolo, de ce ați face-o?

Nu m-am gândit niciodată foarte serios să mă stabilesc acolo dar, dacă aș face-o, ar fi pentru că acolo am simțit ce înseamnă să fii bucuros cu puține lucruri materiale. Noi credem că partea materială este foarte importantă și ne străduim să acumulăm cât mai multe, pierzând din vedere adevărata bucurie a vieții, adevăratul ei sens și ne pierdem în tot felul de detalii, uitând esențialul.

În Africa este o sărăcie pe care noi am considera-o fatală dar care nu se răsfrânge aproape deloc asupra sufletelor lor. Mereu gata de dialog, surâzători și fără a se gândi la ziua de mâine, îți transmit o bucurie interioară pe care rar o întâlnești în țările dezvoltate financiar. Dacă auzi măcar o dată acel râs de copil atât de colorat și sosind din adâncul unor suflete nevinovate, te cuceresc pentru totdeauna.

8. Cum ați perceput bucătăria africană?

În momentul când m-am hotărât să plec în Africa eram conștient și hotărât să mănânc ca și ei și să cunosc bucătăria lor până în cele mai mici detalii. Recunosc că au fost mâncăruri de care m-am apropiat o singură dată, dar în general mi-a plăcut ceea ce mi-au oferit din puținul lor. Sigur că organismul nostru nu este obișnuit cu acel tip de mâncare foarte picantă și cu mult ulei și de aceea în primele două săptămâni am avut mari dureri de stomac. Dar, treptat treptat m-am obișnuit și am ajuns ca la sfârșit să fiu un fan al mâncărurilor lor tradiționale. Dintre lucrurile ciudate pe care le-am mâncat acolo aș putea să enumăr agouti-ul (un fel de șobolan de câmp care trăiește în lanurile de orez), insecte prăjite, placali (un fel de mămăligă moale și acră) iar ca băutură tradițională, am încercat așa-numitul banghi(seva de palmier fermentată, un fel de vin tradițional). Un lucru este sigur: acolo am devenit mai puțin pretențios în ceea ce privește mâncarea.

9. Ce ascunde Africa în spatele numelui de continent sărac?

Trebuie specificat de la început că Africa nu este un continent sărac, ci unul foarte bogat. Continentul este bogat „“ locuitorii lui sunt săraci. De exemplu, Coasta de Fildeș este principalul producător de cacao din lume, însă copiii de acolo nu știu ce înseamnă ciocolata. 80% din coltan (metal, mult mai prețios ca diamantele, folosit în industria electronică) se găsește doar în Congo, dar ei nu au telefoane sau calculatoare și exemplele pot continua. De ce nimic din producția țărilor de acolo nu rămâne în economia locală este ușor de înțeles: țările bogate încă exploatează Africa la maxim.

Totuși, în spatele acestei sărăcii materiale se ascunde o bogăție interioară a oamenilor de acolo incredibilă: trăiesc clipa, râd mai mult ca noi, lucrurile mici și neînsemnate (am zice noi) le provocă bucurie și, nu în ultimul rând, entuziasmul când ajung să-l cunoască pe Dumnezeu. Africa este mai apropae de esența adevărată a omului decât noi, care am acoperit această esență cu multe lucruri și pretenții materiale.

10. Spuneți câteva cuvinte despre modul de manifestare a creștinismului în Africa.

Creștinismul în Africa este relativ nou, este la început. Ajuns în Costa de Fildeș, am întâlnit un Dumnezeu viu. Un Dumnezeu care nu era ceva abstract, nu era doar o idee frumoasă și îndepărtată ci era prezent efectiv în sufletele și în viața lor. În timpul liturghiei din prima duminică, văzând cum își manifestă credința și câtă pasiune pun în adorarea Lui, mi-au dat lacrimile. Nu știam cum să reacționez în fața omului căruia credința în Dumnezeu îi dă o bucurie enormă. Mă gândeam: Oare eu ce-am făcut cu acea bucurie a credinței? Oare noi de ce suntem niște creștini triști și fără vlagă? Cântecele, dansurile, rugăciunile demonstrau o bucurie, un strigăt de eliberare de sub religia lor tradițională (animismul) atât de puternic, încât te treceau toți fiorii.

În data de 1 mai 2016, pe când mă aflam în Coasta de Fildeș, am participat la cea mai profundă bucurie a unor oameni: bucuria de a deveni creștin. Patruzeci de persoane au devenit creștini, după un parcurs de pregătire și inițiere care a durat trei ani. Spre deosebire de lumea noastră, unde majoritatea devenim creștini când încă suntem mici, în lumea păgână cel care dorește să devină creștin, este obligat să parcurgă un itinerar pentru a-l cunoaște mai profund pe Dumnezeul cel adevărat. De cele mai multe ori, acest itinerar nu este ușor: întâlniri regulate cu preotul misionar, asimilarea unor chestiuni destul de abstracte pentru ei, mulți kilometri parcurși până la cea mai apropiată biserică (și aici nu mă refer la construcție sau edificiu). Și totuși… o fac cu zâmbetul pe buze și fericiți în interior. Mă întrebam de multe ori, când stăteam și îi priveam cum îl adoră pe Dumnezeu, unde a dispărut acea bucuria a noastră, a vechilor creștini, de a-L cunoaște și de a sta cu Dumnezeu? Unde a plecat bucuria de a-i cânta sau de a-L lăuda pe Dumnezeu? De ce în Europa văd tot mai mulți creștini triști? Oare nu e de ajuns să-L ai pe Dumnezeu ca să emani bucurie în jurul tău?

11. Ce v-a plăcut cel mai mult în Africa?

Mi-e foarte greu să spun aceasta într-un singur cuvânt. Au fost foarte multe, dar dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte ceea ce mi-a plăcut cel mai mult ar fi acestea: bucuria de pe fețele oamenilor care trăiesc la limita sărăciei, entuziasmul cu care îl adoră pe Dumnezeu, faptul că nu își programează prea mult viața, dărnicia lor și, nu în ultimul rând, primirea de care am avut parte.

12. Cum este învățământul în Africa?

În ceea ce privește sistemul educațional, multe țări din Africa sunt la începutul unui plan organizat de învățământ. Se investește din ce în ce mai mult la nivel de infrastuctură și tot mai mulți tineri școliți se implică în corpul profesoral. Totuși, școlile de acolo sunt destul de simple, având niște condiții departe de cele ale noastre. În unele țări mai sărace, orele se fac în aer liber sau sub niște acoperișuri simple. Mulți copii nu merg la școală deoarece părinții îi rețin acasă pentru muncile câmpului. Costurile unui an de școlarizare, incluzând o masă pe zi la școală, costă undeva în jurul a 40€. Puțin, am zice noi, dar cu toate acestea nu toată lumea își permite să urmeze o școală. Sunt foarte puțini cei care ajung să facă o facultate și și mai puțini cei care beneficiază de programele unor burse în Europa. Sunt foarte mulți adulți care nu știu să scrie sau să citească deoarece mai demult, învățământul era aproape inexistent. De aceea, cei care pot urma o școală se consideră norocoși și o fac foarte cu foarte multă conștiinciozitate și entuziasm.

13. Care este rolul preotului în Africa și care este religia predominantă acolo?

Prima misiune a preoților misionari este aceea de a-L face cunoscut pe Dumnezeu. Sigur că, de cele mai multe ori, se ocupă și de partea socială și îi ajută pe cei de acolo prin diferite programe sociale. Părintele Gabriel Cimpoieșu, care se ocupă de misiunea în care am fost eu, este acolo de 12 ani și în acest timp a celebrat peste 600 de botezuri. Astfel, acum religia predominantă este creștinismul (40%) dar încă își mai face simțită prezența, destul de puternic, animismul.

Animismul (din latină anima – „spirit”, apoi „suflet”) este rezultatul gândirii omului primitiv din stadiul prereligios timpuriu, manifestat prin personificarea obiectelor și a fenomenelor naturii, precum și prin investirea acestora cu atribute umane. Adepții acestor credințe consideră că există un Dumnezeu creator care a întocmit universul în trecutul mitic. El este undeva departe și nu are nimic de-a face cu oamenii. În orice caz, există întotdeauna vreun fel de legendă sau promisiune că ei vor fi aduși, în vreun fel sau altul, înapoi la Dumnezeu. Practic vorbind, spiritele sunt cele mai importante realități ale acestor oameni și de aceea sunt și numiți „animiști”, ceea ce înseamnă închinători la spirite. Frica pătrunde și poate controla, pe întreaga durată a vieții cuiva, chiar și viețile oamenilor educați, fiindcă aproape orice poate aduce mânia vreunui spirit asupra unei persoane. Aceste spirite trebuie mereu îmblânzite pentru a nu se mânia, dar mai sunt chemate și pentru a aduce bunăstarea sau blestemul asupra cuiva. Deoarece spiritele pot locui și obiectele neînsuflețite, deseori ceea ce pare inocent, cum ar fi un cuțit găsit în apropierea casei cuiva, poate provoca teamă. Ar putea însemna ca persoana a fost blestemată. Oamenii caută protecție prin brățări speciale sau alte obiecte, numite fetișuri, primite de la un vraci. Mulți animiști care devin creștini continuă să cheme spiritele. Este foarte greu să treci dintr-o dată la o altfel de viață și să renunți la o credință atât de veche și atât de adânc înfiptă în viața și în sufletul lor.

Cu toate acestea, pe fața și în viața celor care devin creștini, se observă imediat un sentiment de eliberare din aceste cătușe spirituale, concepția despre lumea văzută și nevăzută se schimbă iar fețele lor devin mai zâmbitoare.

Reportaj realizat de elevii:

Egereși Daniel-reporter

Taichiș Maria Tereza-reporter-editor