Proiectul ,, Step by Step pentru o comoară verde” este finanțat prin programul #Plantropolis, conceput de Fundația Comunitară Oradea, sponsorizat de Russmedia Romania, implementat cu sprijinul VPK Packaging Salonta, Eco Bihor, Eltex Recycling, în parteneriat cu Grund School.
Iată-ne ajunși la etapa în care micii grădinari au început să planteze!
„Iată, semănătorul a ieşit să semene!
Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc; dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod.
O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea…”( Marcu, 4: 9)
Mica grădină din curtea școlii este un loc verde, un loc plin de viață, de arome și de miresme. Facilitează legătura dintre copii și natură,, acea legătură care asigură de-a lungul vieții o dezvoltare și o sănătate bună. Totul se întâmplă firesc, logic, în ritmuri primordiale: semănatul, germinatul, creșterea, dezvoltarea, maturizarea, recoltatul.
Copiii noștri au devenit semănători, au învățat că e nevoie de timp, de răbdare de la semănat până la recoltat, de îngrijire, de responsabilitate. Într-o lume grăbită, unde copilul cere acum și primește imediat, proiectul Plantropolis ne arată, așa ca în pilda semănătorului, că natura are legile ei, că sămânța bună are nevoie de solul potrivit și de alți factori de mediu pentru a crește, a se dezvolta și a da rod. Și mai ales că e nevoie să dai fiecărei semințe timpul ei.
Cu mânuțele prin pământ, cu curiozitatea de a gusta tot ce crește în mica grădină, elevii învață jucându-se, elevii cresc odată cu plantele și poate chiar conștientizează propria creștere alături de cea a grădinii.
De ce să semănăm și să cultivăm plante, legume, flori în curtea școlii? Pentru ca cei mici să fie o parte reală, activă în procesul firesc de creștere și dezvoltare a grădinii, să învețe răbdarea, respectul, relaxarea, armonia . Să se familiarizeze cu mirosuri și arome pe care noi, cei mari de astăzi le-am întâlnit în poala bunicii, să-și formeze o cultură „verde”.
Până la urmă e atât de simplu…Culegem ceea ce am semănat!
Prof. înv. primar Maria Brisc