Selectează o Pagină

În apropierea Nașterii Pruncului Isus, familia clasei a II-a B a sărbătorit finalul studiului tematic 𝑻𝒓𝒂𝒅𝒊ț𝒊𝒊 ș𝒊 𝒐𝒃𝒊𝒄𝒆𝒊𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒊𝒂𝒓𝒏ă 𝒂𝒍𝒆 𝒓𝒐𝒎â𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓 printr-o șezătoare autentică, așa cum făceau generațiile trecute.

Astfel, cu mic cu mare ne-am adunat în sala de clasă, decorată cu obiecte tradiționale, care ne-au trezit multe amintiri plăcute.

O bunică talentată la croșetat și tricotat, dar nu numai, s-a numărat printre surprizele șezătorii. Bunicuța harnică ne-a învățat să croșetăm pas cu pas… Chiar dacă la început cei mai mulți părinți au fost sceptici că le va ieși ceva, într-un final nu se puteau opri din această activitate care i-a făcut să uite de grijile zilnice.

 Odată cu depănatul ghemelor, am depănat amintiri în cel mai spontan mod posibil, noi, adulții, retrăind copilăria prin ochii copiilor din clasă. Copiii au ascultat cu atenție poveștile copilăriei părinților și parcă s-au transpus într-o altă lume.

Totodată, copiii au pictat formele din lut pregătite de ei cu o zi înainte, colindând și simțind magia sărbătorilor de iarnă.

 O altă surpriză a fost prezența colindătorilor 𝑮𝒓𝒖𝒑𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆 𝒃𝒓𝒂𝒔𝒔 𝒄𝒓𝒆ș𝒕𝒊𝒏 𝑶𝒓𝒂𝒅𝒆𝒂, care ne-a încântat cu talentul lor. În repertoriul lor bogat, s-au aflat atât colinde, cât și piese internaționale care au binedispus toată clasa.

 Bineînțeles că mâncarea autentică nu a lipsit de la șezătoarea noastră, fiecare familie aducând un preparat pregătit împreună cu copilul.

La finalul șezătorii, am dansat pe muzică populară bihoreană, iar buna dispoziție  a fost la ea acasă.

 Acesta șezătoare ne-a adus împreună și ne-a bucurat sufletele, retrăind momentele de mult apuse,  cele care au dus la formarea noastră ca adulți. Este important să ne reinventam în permanență și să ne bucurăm de cei dragi, iar clasa noastră știe să o facă în cel mai frumos mod posibil.

 Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste binecuvântări!

Prof.înv. primar Ramona Mureșan și Denisa Cotro

Alte surse:

https://www.facebook.com/share/v/17bRUgS2DU/