Marți, 24 februarie 2026, elevii claselor a V-a A, a V-a B și a V-a C de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea, coordonați de diriginți – prof. Ioana Sarca, prof. Adina Radu și prof. Mihaela Olău –, au marcat ziua luptei împotriva intimidării în școli, demonstrând că empatia este cel mai frumos accesoriu. Sub sloganul Bullying stops here!, sălile de clasă ale bobocilor de gimnaziu au prins viață colorându-se în roz, simbol al curajului de a spune NU violenței! și DA acceptării!.
Activitatea a debutat cu prezentarea poveștii care a dat naștere acestei mișcări globale. În anul 2007, în Canada, un elev a fost batjocorit în prima zi de școală pentru simplul fapt că purta un tricou roz. Ceea ce a urmat a devenit o lecție a bunătății: doi colegi au cumpărat o mulțime de tricouri roz și le-au împărțit colegilor. A doua zi, elevii îmbrăcați în tricouri roz le-au transmis agresorilor un mesaj clar: Nu sunteți mai puternici decât noi, pentru că noi suntem uniți.
Activitatea realizată în parteneriat cu Plexus Oradea a fost inspirată de acest gest plin de empatie. Reprezentanții companiei, doamna Ruxandra Sime și domnul Eugen Șipoș, le-au oferit elevilor noștri câte un tricou roz inscripționat cu mesajul campaniei: Bullying stops here!. Prezența lor a adus o mare valoare educațională: elevii au beneficiat de o sesiune de informare cu privire la tipurile de violență, în care au fost discutate soluții practice pentru gestionarea situațiilor neplăcute și pentru prevenirea oricărei forme de violență.
Copiii, extrem de isteți și implicați, au transformat fiecare sală de clasă într-o scenă a talentului și a conștiinței sociale. Proiectele lor, pregătite cu multă migală, au fost urmărite cu mult interes de către colegi și diriginți. Prin postere și prezentări realizate în PowerPoint și Canva, elevii au analizat fenomenul de bullying cu o maturitate ce depășește nivelul lor de vârstă. Surprinzătoare a fost prezentarea profundă în care păpuși croșetate diferite la exterior au demonstrat că, la interior, suntem cu toții la fel. O scenetă plină de tâlc și un material video au completat tabloul unei zile dedicate bunătății. Posterele colorează holul de la etajul II al clădirii gimnaziului. Această expoziție plină de însemnătate rămâne ca un îndemn zilnic pentru respect, bunătate, toleranță, empatie, credință și curaj.
La acest eveniment a participat și doamna director, prof. Antonia Nica. Împreună cu doamna director adjunct, prof. Rodica Mureșan, se preocupă constant pentru un menținerea unui climat școlar sigur. Prezența conducerii școlii a reconfirmat faptul că siguranța și armonia din comunitatea noastră școlară reprezintă o prioritate absolută, zi de zi.
Violența se combate prin puterea vindecătoare a cuvântului și prin atitudini pozitive. Elevii claselor a V-a A, B și C au așternut pe hârtie gândurile lor sincere, dorind să transmită o fărâmă de curaj fiecărui coleg care trece printr-un moment dificil. Iată câteva dintre mesajele lor, care ne reamintesc că schimbarea începe cu fiecare dintre noi:
Cuvintele pot răni, dar pot și vindeca. Alege să fii vocea care ridică, nu ecoul care dărâmă. (Victor Ardelean, V A)
A fost o activitate educativă, din care toți avem multe de învățat. (Adrian Balint, V C)
Nu mai faceți bullying! (Sofia Bârțan, V B)
Bullyingul nu este o dovadă de putere, ci o rană adusă altora și, în cele din urmă, și nouă înșine. Când rănim pe cineva, pierdem șansa de a construi prietenii adevărate și o comunitate în care să nu ne simțim cu toții bine. Fiecare cuvânt și fiecare gest contează. Alegând să fim buni și să îi respectăm pe ceilalți, creăm un mediu în care toți putem învăța, crește și fi fericiți. Să ne oprim din a face rău și să începem să ne sprijinim unii pentru alții! Puterea adevărată vine din bunătate și din curajul de a face ceea ce este corect. Hai să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în școala noastră! (Claudia Maria Boda, V A)
Curajul este un lucru foarte bun, care nu rănește. (Antonia Teodora Capriș, V B)
A fost o bună oportunitate să înțelegem cum se simt victimele bullyingului și cum putem încerca să-l oprim! (Maria Ciurtin, V C)
A fost o activitate extraordinară, unde am realizat că bullyingul nu este bun și că îi rănește pe unii mult. (Amedeo Frandos, V C)
Nu deveni agresor! Poți hărțui o persoană și apoi să-ți pară rău, însă rana aceea rămâne în suflet și nu poate dispărea. Cu toți trebuie să ne înțelegem. Spune NU bullyingului! (Irina Goina, V A)
Dacă îți vine să jignești pe cineva, gândește-te cum te-ai simți în locul victimei. (Elisa Hanga, V B)
Bullyingul nu este un comportament care trebuie urmat. Din contră, aici trebuie să se oprească! (Alexia Maria Harn, V B)
A-i urî pe alții nu te va face mai fericit. (Evelin Huvelyes, V A)
Bullyingul nu este o glumă! (Anastasia Iovan, V B)
Nu uita! Ești special așa cum ești! Nu încerca să te schimbi pentru cineva. (Sonia Carina Malan, V B)
A fost o activitate foarte interesantă, pentru că am aflat despre cât de mult poate răni bullyingul și cum putem interveni pentru a-l opri. (Cosmina Medrea, V C)
Curajul adevărat înseamnă să nu rănești. (Amelia Iris Miere, V B)
Cuvintele pot fi mai grele decât pietrele, dar te pot și vindeca. (Joshua Nica, V B)
Bunătatea este superputerea ta! Un cuvânt poate răni o zi întreagă… În schimb, un zâmbet poate salva o prietenie! (Giulia Oaie, V A)
Prietenia este miraculoasă și vindecătoare. Nu o schimba în rău! (Ana Olău, V B)
A fost o bună ocazie să conștientizăm că bullyngul nu face bine nimănui. Ar trebui întotdeauna să alegem binele și să ne punem în pielea celui care este victima bullyngului. Conform proverbului, „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. (Efrem Oprea, V C)
Nu contează cum ești pe exterior, ci doar pe interior. Nu judeca o carte după copertă! Bullyingul nu te face mai popular. Te face doar mai singur. (Georgia Pașca, V B)
Nu contează cum arătăm sau cu ce ne îmbrăcăm. Suntem oameni! (Eva Sabău, V B)
Nu judeca după înfățișare, ci după suflet! (Ilinca Samoilă, V B)
O activitate frumoasă, bine gândită și mai rar întâlnită în cazul companiilor de genul acesta (Plexus). Mi-aș dori să se mai organizeze activități precum aceasta sau cea cu Artesana! (Victor Savin, V C)
Mai mult câștigi din iertare, nu din violență! (Sara Francesca Singur, V A)
Violența nu te face mai puternic – te face agresor. Fiecare lovitură lasă urme nu doar pe corp, ci și în suflet. Dacă ești victima bullyingului, vorbește! Ajutorul există! Fii vocea care spune nu violenței! (Andrei Teușdea, V A)
Folosește-ți viața cu un scop bun! (Damian Tocoian, V A)
Implicarea este cea mai puternică armă contra violenței și schimbă tot. (Fabian Torjoc, V A)
Be a buddy, not a bully! (Andrei Urda, V B)
Mulțumim firmei Plexus pentru deschidere, pentru resursele oferite și, mai ales, pentru timpul petrecut alături de micii noștri elevi!
Investind în educația caracterului, investim, de fapt, în viitorul comunității noastre.
Prof. Ioana Sarca,
Responsabilul Comisiei pentru prevenirea şi eliminarea violenţei,
a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar
și promovarea interculturalității