Finalul vacanței de vară 2026 ne-a surprins plăcut printr-o încununare a muncii elevilor noștri talentați în descifrarea tainelor literaturii.
Etapa județeană a Concursului național de literatură și jurnalism sportiv „Un Condei numit Fair Play”, desfășurată la finalul anului școlar 2025-2026, i-a adus premii frumoase Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea.
Secțiunea Poezie:
- Premiul I – Borsi Maria Amanda, din clasa a VI-a C, profesori coordonatori: Sarca Ioana și Cristea Aurelian Andrei;
- Mențiune – Crăciun Alessia, din clasa a VII-a A, profesori coordonatori: Sarca Ioana și Bene Șerban.
Secțiunea Cronică/ Reportaj sportiv:
- Premiul III – Teușdea Andrei, din clasa a V-a A, profesori coordonatori: Sarca Ioana și Varna Cristian;
- Mențiune – Ardelean Victor, din clasa a V-a A, profesori coordonatori: Sarca Ioana și Varna Cristian.
Îi urăm mult succes elevei Borsi Maria Amanda, a cărei poezie de pe Locul I s-a calificat la etapa națională a concursului! Așteptăm cu nerăbdare rezultatele jurizării de la această etapă, care se va încheia pe parcursul lunii septembrie 2026, în prezența gimnastei noastre de aur, Nadia Comăneci. Tânăra noastră poetă, Borsi Maria Amanda, s-a menținut constant pe podium la diferite concursuri și o felicităm pentru talentul său de excepție!
Ediția din acest an este dedicată „Anului Nadia Comăneci” și are ca temă centrală „Universul Nadia Comăneci/ Primul 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice”, dorind să scoată în evidență împlinirea a 50 de ani de la prima notă de 10 (zece) obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.
Acest concurs național de literatură și jurnalism sportiv se adresează atât elevilor din țară, cât și elevilor români care studiază în străinătate și este promovat și sprijinit de către Comitetul Internațional Olimpic, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, și Ministerul Educației și Cercetării.
Suntem extrem de mândri de acești deosebiți elevi care, prin creativitate, muncă, pasiune și perseverență, reușesc mereu să se facă remarcați! Felicitări tuturor!
Prof. Ioana Sarca