În cadrul proiectului „Blândețe în acțiune: un proiect pilot privind o inițiativă antibullying la nivel școlar”, desfășurat de Asociația Caritas Eparhial Oradea, în parteneriat cu școala noastră, a avut loc a doua activitate din această serie dedicată cadrelor didactice din învățământul primar – un moment binevenit pentru a ne echipa cu resurse valoroase, acum, la început de an școlar.
Atelierul susținut de doamna psiholog Delia Bârle a fost extrem de relevant și plin de învățăminte. Prin profesionalismul, căldura și tactul cu care a ghidat întâlnirea, a reușit să creeze o atmosferă inspirantă și extrem de primitoare. S-a simțit din plin energia frumoasă a spațiului în care ne-am adunat, un spațiu creat din dorința comună de a le oferi copiilor un mediu în care să crească în siguranță și înțelegere. Am parcurs împreună idei practice și perspective valoroase despre cum putem cultiva un climat școlar incluziv și empatic încă de la primele clase, prevenind din timp situațiile de bullying.
Una dintre bucuriile mele ca profesor consilier școlar este să fiu alături de colege la astfel de activități și să descopăr un interes autentic față de această temă, bucurându-mă de deschiderea și dinamicile frumoase din timpul discuțiilor.
Gândurile noastre de recunoștință se îndreaptă către doamna Adela Popa-Ghițulescu de la Asociația Caritas Eparhial Oradea, pentru tot sprijinul oferit în implementarea acestei inițiative. De asemenea, le mulțumesc din suflet dragilor mele colege învățătoare pentru disponibilitate, implicare și pentru modul frumos în care facem echipă, zi de zi, pentru binele elevilor noștri.
Profesor consilier școlar Popa Ana