Miercuri, 21 octombrie 2026, în săptămâna „Școala Altfel”, elevii clasei a VI-a A s-au întâlnit cu personalități ale culturii române, prin intermediul atelierului de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”, organizat de muzeograful Lavinia Ungureanu la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” din Oradea.

Domnișoara muzeograf le-a dezvăluit copiilor informații despre viața și activitatea redactorului și despre debutul lui Mihai Eminescu în Revista „Familia”. Elevii au putut citi versurile poemului eminescian „De-aș avea” chiar din manuscrisul original semnat de marele nostru poet și le-au simțit muzicalitatea în lectura realizată de un coleg.

Atelierul a continuat cu vânătoarea de comori bazată pe informațiile primite, conceperea unor poezii, a unor frânturi de proză scurtă, a unor discursuri persuasive pe o temă dată și a culminat cu redactarea unui ziar. Munca tinerilor și talentaților jurnaliști a fost apreciată de invitatul special – domnul profesor universitar și critic literar Ion Simuț, de la Facultatea de Litere din Oradea. Acesta le-a vorbit elevilor despre importanța exprimării corecte în viața de zi cu zi și despre impactul literaturii asupra sufletelor noastre, oferindu-le îndrumări în ceea ce privește așezarea pe hârtie a bucăților noastre de gând.

Mulțumim Muzeului Țării Crișurilor – Complex muzeal pentru prilejul de a dezvolta latura culturală și artistică a elevilor noștri, prin adaptarea activităților propuse la specificul generațiilor actuale!

Vom reveni cu drag la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” din Oradea, un loc în care ne-am putut crea amintiri prețioase!

 

Prof. Ioana Sarca