Selectează o Pagină

Sâmbătă, 4 martie, 2017, a avut loc Olimpiada Județeană de Chimie. De la liceul nostru am participat cu eleva Cho Jinyoung din clasa 11B, profil matematică-informatică. După corectarea lucrărilor și afișarea rezultatelor , eleva a reușit performanța extraordinară de a se califica la etapa națională a Olimpiadei de Chimie care va avea loc la Târgoviște, în perioada 19-23 aprilie 2017. Eleva va reprezenta județul nostru alături de alți elevi de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea. Acest rezultat arată pasiunea pe care eleva o are pentru chimie și în același timp reprezintă rodul muncii noastre până în prezent. Ambiția, dorința de a cunoaște cât mai multe lucruri și capacitatea cognitivă sunt câteva dintre atuurile care au ajutat-o să obțină rezultate foarte bune la chimie. Anul trecut eleva a obținut mențiune la etapa județeană a Olimpiadei și premiul III la Concursul Național de chimie „Coriolan Drăgulescu” de la Timișoara Echipa de succes profesor-elev se bazează pe pasiunea comună pentru chimie, pe comunicarea foarte bună între cei doi membri ai echipei ; elevul trebuie să aibă capacitatea de a investiga, să aibă competențe matematice pentru rezolvarea problemelor și abilități de lucru în laboratorul de chimie, să fie organizat, determinat, motivat și să aloce multe ore studiului. Olimpiada județeană se organizează după o programă specială , iar subiectele au un grad de dificultate foarte ridicat. La Chimie, programa școlară prevăzută pentru Olimpiadă prevede conținuturile din Programa de liceu, însă gradul lor de aprofundare este la nivel universitar. De aceea numai elevii pasionați cu adevărat de chimie obțin rezultate notabile, pentru că au forța necesară de a se pregăti atât de intens pentru această competiție foarte dificilă. Felicitări elevei Cho Jinyoung(Elin) și mult succes la etapa națională! Prof. Iftimiciuc Dorina