Selectează o Pagină

Un proiect unic în peisajul educațional orădean s-a desfășurat în școala noastră și în acest an. Tradiționalul, de acum,  Campionat de fotbal „Cătălin Mănoiu” a reunit la startul competiției un număr de 12 echipe ale părinților elevilor din clasele Step by Step. Dincolo de frumusețea jocului, nu putem să nu remarcăm spiritul de fair-play care a guvernat atmosfera competițională pe parcursul celor 20 de partide. Într-o organizare excelentă, meciurile s-au desfășurat pe terenurile din incinta LPS Bihorul și au avut de fiecare dată o galerie selectă, formată din elevii claselor participante însoțiți de doamnele învățătoare și mămicile dornice de victorie cu orice pret!

Chiar dacă toată lumea a avut de câștigat, îin finala mică s-au întâlnit părinții claselor III A și IV B iar în finala mare, clasele I B si II C. Clasamentul final a fost acesta:
1. II C
2. I B
3. III A
4. IV B
Adresăm mulțumiri și felicitări tuturor participanților, în mod special organizatorilor competiției, conducerii Liceului Iuliu Maniu și Asociației Pas cu Pas.
Autor: echipa de proiect