Selectează o Pagină

Această frumoasă zi de septembrie este o zi plină de emoţie pentru fiecare elev, părinte, bunic ori profesor, deoarece cu toţii am fost, suntem şi vom fi legaţi de şcoală, ea reprezentând un punct de referință în viaţă.

La Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, festivitatea de deschidere a noului an școlar a debutat cu intonarea imnului de stat al României de către fostul elev al instituției, Alexandru Cristea. Momentul solemn a fost întărit de rugăciunea „Te Deum”-ului rostită de Preasfinția Sa Virgil și de preoți.

Directorul liceului, prof. Antonia Nica, le-a urat bun venit tuturor celor care s-au strâns în număr atât de mare în careu, apoi i-a prezentat pe invitați: P.S. Virgil Bercea; consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni; doamna inspector Gabriela Nan, din cadrul Inspectoratului Județean Școlar Județean Bihor; reprezentantul Poliției, Dan Vida. Aceștia au luat cuvântul pe rând, transmitând elevilor și părinților acestora mesaje de încurajare.                                          În discursul său, directorul s-a adresat în mod special elevilor prezenți:

„Renăscută din propria-i cenușă, astăzi, biserica noastră dragă face ceea ce știe mai bine: susține cu dăruire principiile educației, investește timp și resurse în tânăra generație, pentru bunul mers al întregii comunități orădene. Sprijinul necondiționat pe care ni l-a acordat întotdeauna Episcopia Greco-Catolică de Oradea trebuie să se întoarcă înapoi. Ziua de 25 august 2018 a fost una de mare încercare atât pentru Episcopie, cât și pentru noi toți. Am fost aici, în școală, în timp ce focul mistuia palatul de lângă noi… Cât de aproape a fost focul de liceu… Încă un pic, și astăzi nu ne-am fi reîntâlnit în acestă curte. Trebuie să Îi mulțumim Domnului pentru că ne-a protejat! …Iar Episcopiei, e necesar să îi întindem o mână de ajutor, deoarece așa se întâmplă într-o familie adevărată.

Dragii mei elevi, personal, am trăit aproape toate etapele de creștere prin care a trecut școala noastră. Din modestia și simplitatea începutului, s-a născut o temelie sănătoasă pe care astăzi se contruiește. Sunt 26 de ani de atunci, iar acum sărbătorim o reușită! Odată intrați pe porţile şcolii, se deschid pentru voi noi orizonturi, noi direcții, iar spaţiul acesta se va împărți între speranţe, aspiraţii și proiecte de viitor. Căutați şi găsiţi plăcerea de a învăţa, căutați iubirea pentru colegi şi profesori, pentru aproapele vostru, căutaţi în fiecare disciplină de studiu frumuseţea și utilitatea ei! Fiţi responsabili, demni și curajoşi, dar în acelaşi timp ascultători; aveţi încredere în dascălii pe care îi aveți și fiţi mândri de apartenenţa voastră!

Educația și formarea elevilor este misiunea principală a cadrelor didactice din această şcoală şi a preoţilor numiţi să vă călăuzească spiritual. Vă reamintesc că aveţi atât drepturi, cât şi obligaţii. Aveţi dreptul la învăţătură şi condiţii din ce în ce mai bune de studiu. Aveți însă şi obligaţia de a vă pregăti pentru fiecare zi de şcoală şi, mai ales, de a vă alege modele demne de urmat, indiferent de domeniul de studiu. Eliminaţi din activitatea voastră cotidiană tot ceea ce înseamnă delăsare, ignoranţă, prost gust sau indiferență, căci acolo unde profesionalismul, încrederea, dăruirea și credința se întâlnesc, roadele se vor culege cu bucurie!”

Astăzi, la 100 de ani de la Marea Unire, datorită eforturilor și prețului plătit de înaintașii noștri, noi suntem liberi. Alegem liber, trăim liber. Trecutului îi datorăm libertatea noastră de exprimare. Curajul și inspirația de a pune în practică anumite idei, ce au dus la dezvoltarea Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, credem că au avut substratul inspirației divine. „Această școală trebuie să redevină ceea ce a fost odată”, erau cuvintele primului director al școlii de după anul 1990. În prezent, datorită unei munci susținute, școala noastră are un număr de 36 de clase, 1000 de elevi, patru clădiri în care funcționează (Str. I. Maniu, nr. 5; Str. I. Maniu, nr. 38-40; Str. Parcul Traian, nr. 20; Str. Seleușului, nr. 67), 100 de angajați și colaboratori.

Fiecare început de an școlar este așteptat cu mari emoții. Liceul nostru și-a întâmpinat elevii într-o atmosferă de sărbătoare. Aici, vara nu a trecut oricum! Școala a fost în plin șantier. Pe lângă obișnuita igienizare a sălilor de clasă, au fost renovate unele cabinete, toaletele și a fost finalizat cel de-al doilea laborator de informatică, destinat claselor de gimnaziu. Siguranța liceului a crescut prin montarea interfonului la intrarea în unitate iar elevii din Parcul Traian se vor bucura de un loc de joacă. Cei care ne trec pragul simt că au intrat într-o școală modernă și, mai mult de atât, că lucrurile de aici prind viață conlucrând la clădirea unor puternice caractere, a unor OAMENI.