Joi, 18 octombrie 2018, în sala festivă a liceului, a avut loc un eveniment special pentru noi: acordarea a 27 de burse în valoare de 300 euro fiecare, unor elevi merituoşi sau cu o situaţie financiară modestă.

Bursele de studiu sunt acordate anual, începând cu anul şcolar 2006-2007, de către reprezentanţii a două ascociaţii caritabile din Italia, Progeto Arcobaleno din Florenţa şi Familie e Solidarieta din Brescia, cu sprijinul Asociației Caritatis Sfântul Nicolae, prin pr. Gavril Buboi.

L-am numit eveniment de suflet deoarece, în fiecare an, reîntâlnirea cu oaspeţii noştri din Italia reprezintă o bucurie, un prilej de a înţelege încă o dată valoarea actului caritabil făcut din inimă şi dintr-o conştiință creştină. Fiecare bursă poartă un nume, al celui în memoria căruia a fost iniţiată: bunic, părinte, fiu, membri ai comunităţilor catolice din aceste localităţi. De aceea, bursele reprezintă o speranţă a continuării idealurilor şi valorilor acestor persoane şi, în egală măsură, o punte peste „marea trecere”.

Gândurile bune rostite de invitați și de gazde, recunoștința, îmbrățișările calde, zâmbetele și promisiunea revedereii au generat sentimentul de comuniune a elevilor beneficiari, a cadrelor didactice și a oaspeților din Italia.

Aşadar, o zi specială, într-un an special pentru noi, mândri să împartășim cu prietenii noștri istoria ce ne definește ca popor, ca școală de tradiție.

 

Mulţumiri tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.