În perioada 25-26.10.2018, în Săptămâna altfel, clasele a III-a B şi a IV-a A, coordonate de învăţătoarele lor: Bîte Florina, Nedeianu Lorenia, Meze Anamaria şi Şipoş Lia, au efectuat o excursie cu tematică istorică, pe traseul :Ţebea, Brad, Deva, Hunedoara, Aurel Vlaicu, Alba Iulia. La Ţebea elevii au fost impresionaţi de rolul pe care Avram Iancu l-a avut în lupta pentru apărarea drepturilor românilor din această parte de ţară şi de Grunul lui Horea, un alt revoluţionar pentru drepturile celor oropsiţi din Transilvania. La Brad au aflat despre unucitatea Muzeului Aurului de aici şi despre această bogăţie a Munţilor Apuseni. La Hunedoara au descoperot măreţia Castelului Huniazilor şi rolul Familiei Corvinilor în construirea şi păstrarea sa. Pentru că l-au cunoscut pe Aurel Vlaicu atunci când au studiat personalităţile de pe bancnotele româneşti, au vizitat Casa Mamorială Aurel Vlaicu, unde au văzut invenţiile sale din multe domenii ale vieţii cotidiene. La Alba Iulia au păşit timp de aproape trei ore pe drumul regilor în Cetatea cu o istorie foarte bogată şi importantă pentru poporul nostru. Au găsit elemente comune cu cetatea Oradiei şi au fost surprinşi să afle că a fost cucerită doar p singură dată în istoria sa. Multe elemente care atestă originea romană a noastră au putut recunoaşte pe traseu, precum şi eforturile care se fac pentru ca aceste izvoare istorice să se păstreze şi să se completeze chiar în continuare prin efortul arheologilor şi al celor care se simt adevăraţi români.
Suntem mândri că în Anul Centenarului, 2018, am păşit, am cântat şi am dansat hora românească, acolo unde reprezentanţii românilor din Transilvania au decis Unirea cea Mare, iar regii României, Ferdinand şi Maria, care au avut un rol decisiv în acest proces, au fost încoronaţi. La mulţi ani, ROMÂNIA!