Stimați colaboratori,
În Planul Managerial pentru acest an școlar, 2018-2019, am propus, din punct de vedere administrativ, câteva obiective. Majoritatea propunerilor pentru anul școlar trecut au fost îndeplinite, în primul rând cu spijinul necondiționat al Episcopiei Greco-Catolice, al Asociațiilor de părinți dar și cu cel al autorităților locale.
Amintim câteva dintre realizările anului școlar 2017-2018, dar și începutului de an școlar 2018-2019, din punct de vedere material:
Obiective atinse – Susținător financiar
- Refacerea fațadei clădirii principale din strada Iuliu Maniu, nr. 5 – Episcopia Greco-Catolică.
- Refacerea acoperișului clădirii principale – realizat parțial – Episcopia Greco-Catolică.
- Renovarea și reamenajarea capitală a grupurilor sanitare din corpul A, al clădirii principale – donație, persoană fizică.
- Recondiționarea și amenajarea grupei de grădiniță mixtă E, dotarea cu mobilier – Asociația Charitatis, Parohia Greco-Catolică Velența, Asociația de părinți Pas cu pas.
- Renovarea și dotarea cu mobilier și cele necesare a clasei pregătitoare C – Școala și Episcopia Greco-Catolică(renovarea), Asociația de părinți Pas cu Pas dotarea clasei.
- Realizarea unui loc de joacă în curtea școlii pentru elevii din clădirea din str. Parcul Traian, nr. 20 – Asociația de părinți Pas cu Pas.
- Reabilitarea și dotarea integrală a două laboratoare de informatică, corp A și corp C – Episcopia Greco-Catolică, fonduri externe.
- Eficientizare energetică prin automatizarea instalației de încălzire – sala festivă, grădinița din strada Seleușului 67, clădirea din I. Maniu 38-40 – Școala.
- Finalizarea sistemului de supraveghere video in IM5 – donație, persoană fizică.
- Mutarea, reamenajarea și dotarea arhivei școlare – Școala.
- Curățenia generală a podurilor din IM5 – Episcopia Greco-Catolică și Școala.
- Dotarea cu mobilier nou școlar a trei săli de clasă – Școala.
- Achiziționarea de table albe în toate clasele unde nu au fost (V-XII) – Școala.
- Achiziționarea de mese și scaune noi (decembrie 2018) în sala de mese în IM5 – Școala.
- Dotarea sălii festive cu aparatură performantă pentru sonorizare și proiecție – Episcopia Greco-Catolică prin Biroul Pastoral
- Achiziționarea de noi corpuri de iluminat de nouă tehnologie (LED) pentru toate spațiile unde acestea sunt invechite (decembrie 2018, Școala).
Pentru anul școlar 2018-2019 avem următoarele propuneri:
Obiective de atins – Susținător financiar (dacă se cunoaște)
- Refacerea fațadei clădirii principale, partea din strada Episcop Mihai Pavel – Episcopia Greco-Catolică.
- Refacerea acoperișului clădirii principale – finalizare – Episcopia Greco-Catolică (finalizat în decembrie 2018).
- Reabilitarea vechiului laborator de infomatică, corp A, et. II, schimbarea destinației sale și dotarea ca viitor laborator pentru limbi străine; obținerea licențelor necesare pentru acesta.
- Renovarea și transformarea spațiului din strada Episcop Mihai Pavel în bibliotecă școlară; dotarea acesteia cu mobilier specific și îmbunătățirea fondului de carte cu exemplare noi.
- Continuarea proiectului de înlocuire a geamurilor şcolii ce se află spre curtea interioară în IM5.
- Montarea unor litere volumetrice pe fațada principală după arhitectura începutului de secol XX – Episcopia Greco-Catolică (realizat în decembrie 2018).
- Montarea unei automatizări porții principale și unui interfon pentru a eficientiza accesul în școală – Episcopia Greco-Catolică/Școala – realizat.
- Renovarea gangului și realizarea celei de a doua uși de acces în corpul A, după modelul arhitecturii originale.
- Renovarea majoră a grupului sanitar din fața sălii festive, corp B și a celui din Parcul Traian, corp B, et. I.
- Dotarea tuturor sălilor de clasă cu videoproiector, laptop și unele săli cu proiector laser (smart) – inclusiv în grupele de grădiniță și clasele primare, acolo unde este cazul.
- Realizarea unui sistem de sonorizare în fiecare sală de clasă, centralizat, pentru anunțuri, radio intern, sonerie etc.
- Renovarea laboratorului de chimie (tarchet pe jos, instalația de apă a chiuvetelor, reparații pereți) – Școala – realizat (ianuarie 2019). Dotarea cu nișă pentru experimente.
- Schimbarea mobilierului din sala de mese pentru IM38-40 – Asociația Pas cu Pas – realizat parțial.
- Dotarea sălilor profesorale din toate corpurile cu rafturi pentru documentele profesorilor, computere, imprimante, un copiator performant, videoproiector și ecran, draperii etc. – realizat parțial, Școala.
- Realizarea sistemului de monitorizare video în corpurile clădirilor din PT 20 și IM 38-40.
- Dotarea cu alte obiecte necesare și materiale consumabile: dulăpioare cu separator pentru telefoanele mobile, suporți profesionali cu cheie pentru hârtie igienică și prosoape de hârtie în toate grupurile sanitare (realizat ianuarie 2019 – Școala).
- Sala festivă: – izolarea termică a podului, pentru a completa planul de eficientizare propus, în completare la schimbarea sistemului de încălzire din calorifere în aeroterme; – refacerea ferestrelor și ușilor sălii festive, respectând arhitectura existentă și materialul utilizat (lemn); – transformarea scenei – eliminarea diferenței de nivel, renovarea acesteia; – renovarea interiorului sălii festive; – schimbarea scaunelor cu unele ce respectă legislația în ceea ce privește situațiile de urgență; – refacerea cortinei, a decorurilor, a perdelelor și draperiilor (realizat parțial EGCO), tuturor ferestrelor.
Alte proiecte propuse:
- Realizarea unui proiect pentru un laborator în curte: IM5, corp A, demisol.
- Realizarea unui proiect și atragerea de fonduri privind eficientizarea energetică pentru clădirile din PT20 (punct termic, refacerea coloanelor de încălzire, automatizare pe zone de folosință).
- Realizarea unui proiect pentru amenajarea unui spațiu util în subsolul clădirii din IM 38-40.
- Realizarea unui proiect pentru renovarea capitală a holurilor și scărilor din corpul A, IM5.
- Realizarea unui proiect de renovare pentru sala de sport și anexele acesteia pentru IM5.
Vă reamintim că legislația în vigoare nu permite lucrări de investiții/renovări capitale în clădiri ce nu sunt proprietatea statului, chiar dacă în acestea funcționează o școală de stat. Acest aspect nu a fost reglementat încă la nivel național iar școlile ce funcționează în astfel de clădiri nu beneficiază de aceleași drepturi, afectând astfel calitatea actului educațional.
Mulțumim pe această cale tuturor celor ce s-au implicat sub orice formă în realizarea celor mai sus amintite. Părinți și aparținători ai elevilor, elevi, voluntari, domnii profesori, doamnele învățătoare și educatoare, Biserică Greco-Catolică cu sprijinul necondiționat al Preasfinției Sale Virgil, autorități, sponsori, echipe de lucru, muncitori, cu toții am contribuit la bunul mers al activității școlare din instituția noastră prin implicare și devotament.
Contăm pe sprijinul dumneavoastră, al tuturor celor ce doriți să susțineți într-o manieră sau alta școala noastră și pentru viitor, sprijin al unor oameni cu viziune, bunătate și altruism. Sunt binevenite sponsorizările de orice fel, prin obiecte, mobilier, echipamente electronice, bani, voluntariat pentru diferite munci sau execuții ale unor lucrări de renovare, restaurare etc.
Acolo unde toți factorii implicați în educația copiilor și tinerilor noștri își dau mâna, roadele se vor culege cu bucurie.
Atașat acestui material veți putea viziona o serie de fotografii de pe tot parcursul celor enumerate.
Vă mulțumim!
Director, Antonia Nica