La începutul lunii aprilie, elevi voluntari din cadrul Liceului “Iuliu Maniu” Oradea, alături de colegii lor cu CES, s-au înscris la etapa judeţeană a concursului intitulat “Mascota SNAC”, organizat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
La concurs au participat două echipe, organizate astfel: echipa Voioșii, formată din elevi de gimnaziu din clasele: a V-a B, a VI-a B și a VII-a B şi echipa Inimoșii, formată din elevi de liceu din clasele: a XI-a A, a XII-a A, a XII-a B. Colaborarea a fost una reuşită, elevii declarându-se mulţumiţi de acestă experienţă.
Pe lângă aceste mascote, elevii au realizat și alte lucrări, participând astfel la concursurile “Scrisoare pentru prietenul meu” și concursul de desene “Dincolo de cuvintele rostite”.
Felicitări elevilor noştri implicaţi în aceste activităţi utile tuturor!
prof. Raţ Ildiko şi prof. Oros Luminiţa