100 DE ANI DE ROMÂNIA – 29.11.2018
Toată ziua a fost dedicată sărbătoririi a 100 de ani de România. După Întâlnirea de dimineaţă unde s-a lucrat pe grupe pentru a înţelege cât de important e să fim uniţi, copiii au descoperit cuvinte cheie din istoria patriei, au scris versuri pentru patrie, au făcut pâine la centrul de ştiinţe şi au realizat un colaj cu harta României.
CRĂCIUNUL PRIN OCHI DE COPIL – 20.12.2018
Copiii, îmbrăcaţi în alb, simbolizând puritatea angelică şi prospeţimea fulgilor de nea, au prezentat un moment artistic special de Crăciun.
Înainte de serbare, diaconul Tomoioagă Florin, părinte la clasa noastră, i-a pregătit spiritual pe copii pentru marea sărbătoare.
100 DE ZILE DE ŞCOALĂ – 12.03.2019
La Îtâlnirea de dimineaţă, în cadru festiv în Aula Magna, copiii şi părinţii au prezentat colecţiile de 100 de obiecte. La centrele de activitate, elevii au avut activităţi şi jocuri interesante, şi-au creat coroniţe de sărbătoare la centrul de arte, iar la ştiinţe au făcut experimente hazlii.
SERBARE DE SFÂRŞIT DE AN ŞCOLAR – ACTIVITATE DIN PROIECTUL „LECTURA, PARTE DIN VIAŢA NOASTRĂ” – 13.06.2019
Copiii au pregătit decorul pentru serbare, părinţii au pregătit costumele şi mici gustări.
Am intrat în acest an şcolar în clubul de lectură de la editura Arthur şi elevii au citit prima carte: „Atlasul penelor”, apoi am citit poveştile copilăriei. Fiecare s-a regăsit într-un rol şi l-au transpus artistic pe scenă.
PROF. ABRUDAN LUMINIŢA, PROF. BRISC MARIA