Sub acest titlu,s-a desfășurat în data de 7 noiembrie,la Muzeul Orașului Oradea, vernisajul expoziției cu lucrări semnate de celebrii artiști Pablo Picasso, Henri Matisse, Salvador Dali și Gustav Klimt.
Elevii școlii noastre din clasele a VIII a A și B, împreună cu prof. diriginți Alina Broizan și Corina Cata,au apreciat lucrările, le-au discutat,comentat, atât subiectele, cât mai ales semnăturile artiștilor, intrebandu-se dacă sunt originale.
Lucrările de grafică și litografie, surprind privitorul prin exuberanța liniilor și temelor,la Dali și Picasso,dar și simplitatea formelor de care dau dovadă Matisse și Klimt. Tablourile prezente sunt din colecția privată a avocatului George Șerban din București, prezent la eveniment,mare pasionat de artă și grafică,care și-a adus o parte din lucrări și la Oradea.