În săptămâna 9-13 decembrie 2019, elevii claselor de gimnaziu și ai clasei IX B , sub îndrumarea doamnei profesoare Ciupleu Ioana au participat la evenimentul internațional ”HOUR OF CODE”(Ora de programare). Hour of Code este un eveniment global, la care participă anual oameni din peste 180 de țări, adresat în special elevilor și studenților. Acestă mișcare este prezentă și în România, prin intermediul organizației Adfaber.org.
Elevii au parcurs în decursul unei ore etapele activităților propuse pe platforma online. Aceste activități i-au condus pe elevi în lumea tehnologiei și a programării. Copiii au programat acțiunile unor personaje din jocurile preferate, îmbinând astfel învățarea cu joaca.
Anul acesta, Hour of Code și-a propus să îmbine tehnologia cu dezvoltarea socială sustenabilă, sub egida “Schimbăm lumea cu ajutorul tehnologiei”