Deoarece puţin cu puţin se face mult, la începutul lunii decembrie, elevii din clasele I-XII, dornici să ajute persoanele aflate în dificultate, au participat la campania umanitară “Ia şi tu Cutia de Crăciun!”, organizată pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Asociaţiei Caritas Eparhial, Oradea.
În cadrul acestei campanii elevii au avut ocazia să depună darul lor în cutiile special inscripţionate, primite de la acestă asociaţie, pentru a-i ajuta pe cei care au mai mare nevoie.
Prin această activitate caritabilă s-a urmărit nu doar încurajarea implicării elevilor în activităţi de voluntariat, dar şi însuşirea unor valori precum solidaritatea sau altruismul.
Mulţumim tuturor pentru implicare!
prof. Raţ I.