Începând din anul școlar 2018-2019, Liceul Greco-Catolic “Iuliu Maniu”  a devenit unul din cele 14.000 de Centre Autorizate de Testare Certiport din lume în domeniul IT.

Certificarea, și în special certificarea de tip entry level, ajută la construirea unei forțe de muncă calificate care răspunde cerințelor angajatorilor și se aliniază cu inițiativele tehnologice guvernamentale.

Certiport, o marcă a Pearson VUE, ajută oamenii să reușească prin certificare. Certificatele Certiport sunt recunoscute la nivel global și au ca scop sporirea productivității și valorii individuale.

Certiport a fost înființat în 1997 și în prezent examenele Certiport pot fi susținute în întreaga lume. Anual se susțin în jur de 3 milioane de examene, în 148 țări, în 26 limbi.

Certiport dispune de un portofoliu sofisticat de programe de certificare, pe lângă certificarea IC3, ce include și certificările MOS (Microsoft® Office Specialist), MTA (Microsoft® Technology Associate) sau ACA (Adobe® Certified Associate).

În România, furnizorul autorizat Certiport este Certipro. Acesta se ocupă cu autorizarea centrelor de testare și cu promovarea certificărilor Certiport în România. Misiunea Certipro este să ofere cele mai bune unelte pentru educație.

Certificarea IC3 (Internet and Computing Core Certification® ) se adresează tuturor persoanelor care folosesc calculatorul: elevi, studenți, profesori, cei care caută un loc de muncă, șomeri, antreprenori, angajați la stat și privat. Acest certificat IC3 se poate obține în urma susținerii unor examene în cadrul unui Centru Autorizat de Testare Certiport și atestă competențele de bază în utilizarea Internetului și a calculatorului, este recunoscut internațional și nu are perioadă limitată de valabilitate – nu expiră.

            Pe perioada vacanței de vară, 20 de elevi din clasa XII B, au promovat examenele incluse în această Certificare. Pentru promovarea acestor examene, elevii, îndrumați de prof. Sorina Miheș, au urmat ore de pregătire folosind aplicația Zoom. 

Tot în această vară, profesori din cadrul Liceul Greco-Catolic “Iuliu Maniu” au susținut examenele pentru Certificarea IC3 obținând credite transferabile în baza acesteia.

Unul dintre beneficiile oferite de acreditarea IC3 a elevilor noștri este redată de Ordinul nr. 3682 din 22 aprilie 2016 pentru modificarea Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5.219/2010, în cadrul Art. 2 care arată că certificarea IC3-GS5 se echivalează în cadrul examenului de Bacalaureat:

 

„(3) Se recunosc și se echivalează cu proba de evaluare a competențelor digitale – proba D) din cadrul examenului de bacalaureat – rezultatele obținute la examenele CERTIPORT, finalizate cu certificatele IC3 GLOBAL STANDARD 4 sau IC3 GLOBAL STANDARD 5.

(4) Nivelul de competenţă digitală acordat posesorilor certificatelor IC3 GLOBAL STANDARD 4 sau IC3 GLOBAL STANDARD 5 este „utilizator experimentat”.

 

Îi așteptăm pe toți cei interesați, elevi, profesori, angajati, cei care caută un loc de muncă, șomeri, antreprenori, angajați la stat și privat, să se perfecționeze prin susținerea certificării IC3-GS5 în  liceul nostru.

 

Autor: prof. Sorina Miheș