Selectează o Pagină

Într-o frumoasă zi de marți, 23 aprilie, elevii clasei a II-a B Step by Step de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea , au sărbătorit 400 de zile de școală. Numărarea zilelor de școală a fost și este o sărbătoare specifică alternativei, prin acest exercițiu copiii se joacă și învață în lumea numerelor, dar mai ales se opresc din sută în sută să facă un bilanț al realizărilor școlare. Se pregătesc cu colecții care au tot atâtea obiecte câte zile de școală se sărbătoresc.

Anul acesta, la 400 de zile de școală, sărbătoarea a fost gândită sub forma unui carnaval. După multele zile de școală online, care au fost și ele numărate, se simțea nevoia unei sărbători trăite cât mai efervescent, cu costume, cu personaje puternice, cu spectatori și aplauze la scenă deschisă. Am realizat așadar un „carnaval digital”, copiii s-au costumat acasă și și-au prezentat colecțiile fără mască, iar noi, utilizând aplicația Canva, am reunit cele 28 de prezentări într-un adevărat spectacol al creativității.

La carnavalul celor 400 de zile de școală au participat: SpongeBob Pantaloni Pătrați, magicieni, vrăjitoare, un faraon, Crăiasa Zăpezii, Zâna Iarnă, Spider- Man, eroi din Star Wars, unicorni, țărăncuțe, acrobați, prezentatori. Colecțiile au fost prezentate în mod original prin poezii create de către copii, cu ajutor din familie, astfel încât am avut și o sărbătoare a cuvintelor. Dintre colecții amintim: roata de carnaval din 400 de piese, podul Golden Gate din bețișoare din lemn, ținuta vestimentară a Crăiesei Zăpezii care avea 400 de fundițe cusute pe piese, tablouri minunate, colaj din coji de fistic, o piramidă din capace de peturi, puzzle din 400 de piese reprezentând zborul baloanelor cu aer cald din frumoasa regiune Cappadocia, din Turcia, un șirag de mărgele, o pisică Curcubeu, 400 de tipuri de semințe, 400 de cărți poștale din întreaga lume, colecție impresionantă care pune accent pe comunicarea prin corespondență, 400 de timbre, nasturi, căsuțe care se construiesc pas cu pas și multe altele.

Inginerie, artă, magie, într-un cuvânt: BUCURIE!

Felicităm copiii și pe părinții lor, care au reușit să susțină educația în vremurile atât de dificile pe care le trăim!

Iată câteva din poeziile compuse elevii noștri:

„Toate-aceste zile pline

Cu sandvișuri și buline,

Aș putea să fac din ele

Un șirag lung de mărgele.

O mărgea este o zi,

O zi de școală aș dori,

Nu o zi de pandemie,

O urăsc, fir-ar să fie! ” ( Toma Dumitrescu)

 

„Fiecare zi de școală

Pentru mine-i un palat

Și simt o mare fericire

Să vin în el neîncetat!” (Alma Dume)

 

Spectacolul îl găsiți aici.

 

 

Prof. Maria Brisc

Prof. Luminița Abrudan