Selectează o Pagină

Lăsați inspirați de Sărbătoarea Zilelor Erasmus 2021, elevii claselor primare și-au deschis mințile și sufletele, atât față de ei înșiși, cât și față de colegii lor.

În cadrul activităților desfășurate în perioada 14-16 octombrie, mergând pe tema proiectului implementat de către liceul nostru, și anume, ,,Împreună pentru viitor”, copiii claselor primare au avut ocazia de a lucra în ton cu specificul Alternativei Step by Step, fiecare centru fiind gazda unei teme extraordinare .

Astfel, clasele Pregătitoare, I și a II-a au realizat  la centrul de Construcții, o lucrare pe tema: ,, Școala mea în 2050”, la Arte, ,,Mijloace de transport ecologice” și la Științe ,,Aplicații digitale”.

Clasele a III-a și a IV-a au avut de optat pentru Centrul de Scriere sau Arte, unde, cu măiestria unor adevărați scriitori și artiști, au realizat scrisori către ,, Eu-l lor din viitor” și au creat autoportrete cu tema „Împreună pentru viitor”.

Plini de creativitate, idei inovative, bucurie și bunătate, VIITORUL arată încrezător în lucrările elevilor Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” Oradea.

 

Profesor Învățământ Primar Gaspar Eva Monika

                                                   Pintea Adriana