Selectează o Pagină

Muzica reprezintă un limbaj comun pentru oameni și creează legături în întreaga comunitate – premisa de la care am pornit cu entuziasm în această călătorie muzicală.

Proiectul ,,Muzica – o necesitate în viața copiilor’’ promovează resursele necesare pentru a descoperi, a înțelege și a învăța muzica într-un mod plăcut și creativ. De acest proiect se vor putea bucura peste 400 de elevi din cele 15 clase  Step by Step de la Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu’’.

Bugetul proiectului este de 4500 RON, bani cu care vor fi achiziționate instrumente muzicale și materiale didactice necesare pe parcursul întregului demers educativ.

Implementarea proiectului muzical respectă anumite etape, astfel că în prima parte ne propunem să realizăm o serie de materiale, prezentări, colecții de jocuri, experimente și activități muzicale, care vor putea fi studiate și folosite de către cei 400 de elevi ai ciclului primar.

Urmărind evoluția muzicii de-a lungul timpului, ne vom opri asupra analizei câtorva compozitori celebri de muzică clasică – Mozart, Bethoven, Chopin, Vivaldi, Enescu, Ceaikovski, Paganini, Bach, cu scopul de a le cunoaște viața, opera și contribuția lor majoră la dezvoltarea muzicii.

Studiul muzicii le deschide copiilor noi orizonturi pentru suflet și cuget, ajutând la recunoașterea frumosului, la relaxare, la responsabilizare și disciplinare. De asemenea, crește stima de sine și încrederea în forțele proprii.

Nădăjduim ca acest proiect să inspire întreaga noastră comunitate.

Menționăm că este finanțat în cadrul programului Bursa Talentelor, o inițiativă a Fundației Comunitare Oradea și sponsorizat de companiile VPK Packaging Salonta, Madrugada, Celestica, Plexus, Golde, Decitex,  EGV International Recruitment SRL, Asociația Pas cu Pas Oradea și donatori individuali.

 

Învățătoarele, Diana Mălan și Laura Seres