Selectează o Pagină
Ce sentiment minunat trăim noi, dascălii, când vedem pe fețele copiilor entuziasmul și încântarea de a descoperi muzica sub diversele ei forme!

Muzica ne inspiră în fiecare zi, tot ce trebuie să facem este să ascultăm.Noi am ascultat și am răspuns nevoilor celor mici de a se exprima prin muzică și am aplicat la Bursa Talentelor, program implementat de Fundația Comunitară Oradea, cu proiectul
,,Muzica – o necesitate în viața copiilor”. Clasele primare au beneficiat de finanțarea necesară achiziționării unor materiale și instrumente muzicale, atât de utile în activitățile elevilor din alternativă educațională Step by Step. Pornind de la suntele din natură – ploaia, vântul, foșnetul frunzelor, susurul izvoarelor, ciripitul păsărelelor – elevii au pornit într-o călătorie muzicală în care jocul, mișcarea, ritmul și cântecul i-au însoțit mereu.

Tot prin muzică s-au exprimat și acum, în prag de sărbătoare, cele 15 clase de românași, coordonate de doamnele lor învățătoare, prin spectacolul dedicat Zilei Naționale a României, ,,Muzica ne unește”. S-au reunit în sala festivă a școlii și s-au întrecut în cântec și joc, mai apoi au încins o horă în jurul Catedralei Greco-Catolice ,,Sfântul Nicolae”.
Astfel de momente îi fac pe cei mici să conștientizeze atât împortanța cunoașterii istoriei naționale, cât și să îndrăgească tradiția și portul românesc. Încă o dată, acțiunile Fundației Comunitare Oradea ajung să influențeze în bine
comunitatea orădeană.

Dorim să transmitem mulțumiri sponsorilor și partenerilor noștri: companiilor VPK Packaging Salonta, Madrugada, Celestica, Plexus, Golde, Decitex, EGV International Recruitment SRL, Asociației Pas cu Pas Oradea, Episcopiei Greco-Catolice și donatorilor
individuali.
La mulți ani, România noastră!

Autori: prof. înv. primar Laura Șereș și Diana Mălan