Selectează o Pagină

În data de 7 decembrie elevii claselor a VI-a C și  a VII-a B au participat la Atelierul de turtă dulce organizat la Muzeul Țării Crișurilor. Fiecare dintre noi  s-a străduit să realizeze cea mai frumoasă bucată de turtă dulce, că bune au fost toate! După momentul creativ a urmat și un moment artistic, ne-am adunat la un colind: Altfel de colind : https://youtu.be/THdEfaAFyTg.   

În sala de pedagogie muzeală, unde s-a desfășurat atelierul, și-a găsit locul și un frumos Brad de Crăciun, numit Bradul Prieteniei. Cu drag și prietenie am contribuit și noi la decorarea acestuia.

Ieșirea la muzeu nu se putea încheia fără a vizita măcar una dintre secțiile muzeului. Noi am optat de data aceasta pentru secția Istorie. Într-o atmosferă plăcută am aflat lucruri noi, ne-am bucurat și am admirat exponatele din fiecare colecție: colecţia de fotografie istorică; colecţia de planuri, hărţi şi grafică istorică, colecţia de arme; colecţia de carte veche și colecţia de istoria farmaciei.

Ne-am bucurat de această ieșire și ne-am propus să urmărim cu atenție evenimentele organizate la Complexul Muzeal.

 

 Autori: prof. Emanuela Țiț

               prof. Ioana Sarca