În a doua joi a lunii decembrie, clasele a V-a ale Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea s-au întâlnit în sala festivă pentru a organiza un Târg de Crăciun. Fiecare clasă a avut masa ei, aranjată frumos cu obiectele aduse de elevi: cărți, decorațiuni de Crăciun, jucării de pluș, jocuri, puzzle-uri și multe altele. Nu au lipsit nici gustările, copiii făcând coadă la brioșele delicioase, un real succes al târgului.
Elevii s-au plimbat de la o masă la alta, privind cu atenție la mesele așezate cu grijă. Cu dibăcie, au negociat unii cu alții, stabilind prețul potrivit pentru ambele părți, alegându-și astfel lucrurile preferate. Printre acestea s-au enumerat cărțile de colecție Pokémon, lecturile favorite precum „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, cubul Rubik, un brad mic de Crăciun și alte decorațiuni specifice sărbătorilor.
Participând la această activitate, copiii au avut oportunitatea de a petrece timp împreună și de a se cunoaște mai bine. Au colaborat unii cu ceilalți, au descoperit lucrurile pe care le au în comun și s-au distrat încercând să își vândă toate produsele aduse. Aceștia s-au simțit foarte bine și așteaptă nerăbdători următoarea activitate a claselor a V-a.
Autor: Prof. Paula Mureșan