Selectează o Pagină

Siguranța copiilor este un obiectiv prioritar pentru școala noastră, facem toți, tot posibilul ca acesta să fie îndeplinit, atât cadre didactice cât și personal nedidactic. Ne cunoaștem copiii, le suntem alături, însă știm că prevenind tragem un semnal de alarmă de multe ori salvator!

„Copilărie în siguranță este titlul activității la care au participat azi, 25 mai de la orele 13.00 elevii noștri de gimnaziu, tema fiind una de prevenire a victimizării acasă, la școală și pe stradă.

Activitatea se înscrie în seria de acțiuni de prevenire ale polițiștilor bihoreni desfășurate pe parcursul lunii mai care au ca finalitate concursul de eseuri și desene cu tema „De ce pleacă de acasă unii copii?” Azi, 25 mai este Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual, punctată în cadrul   „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, cea de-a patra zi fiind dedicată prevenirii victimizării și a disparițiilor de minori.

           Discuțiile cu copiii purtate de Comisar șef Indrieș Ioana și A.S. Tuduce Anca s-au axat pe identificarea situațiilor de risc în care se pot afla copiii, măsuri de prevenire adecvate, evitarea victimizării, importanța conduitei preventive, dar și pe importanța implicării în activități preventive alături de polițiști. Doamnele polițist au  prezentat riscurile la care se expun minorii care pleacă de la domiciliu, iar copiii și-au prezentat opiniile în legătură cu motivele care ar putea să determine plecarea minorilor de acasă.

 

„Copiii fug de acasă din diferite motive. Cel mai simplu e să spunem că ei fug de probleme cărora nu le pot face față. Ele pot fi cauzate de mediul familial, școlar sau din cauza anturajelor cu influență negativă asupra copilului în cauză. Câteodată se întâmplă ca mai multe din aceste motive să se întâlnească și abia atunci copilul va încerca să scape.”

Maia

Activitatea s-a încheiat cu premierea elevilor implicați, lucrările lor fiind apreciate pentru mesajele sugestive, originalitate și talent.

 

Prof. Broizan Alina

Prof. Cata Corina

Prof. Olău Mihaela