În clasa pregătitoare C, luna martie a debutat cu mult așteptata sărbătoare a celor 100 de zile de școală.
Pentru elevii și dascălii din Alternativa Educațională Step by Step, fiecare zi de școală este o oportunitate de a explora, de a învăța și de a crește împreună. Astfel, sărbătorirea lor este o ocazie de a reflecta asupra progresului făcut și de a celebra realizările individuale și colective.
Ziua a fost plină de energie și entuziasm. După citirea mesajului, elevii au trecut pe la centrele de activitate, unde au lucrat atât individual, cât și în echipă. La citire au avut de descoperit mesajul codat pentru a intra în școala supereroilor, la scriere au notat ceea ce aud de 100 de ori de la oamenii dragi din viața lor, la matematică au completat tabelul celor 100 de zile de școală, iar la arte și-au confecționat câte o mască de superșcolar.
Cu sprijinul familiei, fiecare elev a realizat câte un proiect pe care l-a prezentat în fața colegilor, a doamnelor învățătoare și a părinților. Colecțiile au fost deosebite, lăsându-ne să descoperim noi pasiuni și talente ale copiilor. Mai mult, acest moment a reprezentat și un prilej de a exprima recunoștința fața de toți cei implicați în procesul educațional.
Îi felicităm pe elevii noștri și îi încurajăm să continue să-și pună întrebări, să exploreze și să se dezvolte! Pentru că, așa cum au învățat în cele 100 de zile de școală, fiecare dintre noi are o superputere și o putem folosi pentru a face minuni în lumea noastră.
Învățătoarele,
Laura Șereș și Anca Robu