Selectează o Pagină

Albinuțele grupei mixte A, din cadrul liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” au marcat Ziua Mondială a Sănătății Orale, sărbătorită anual în data de 20 martie, printr-o vizită la cabinetul stomatologic al doamnei dr. Vîntu Yvette.

Această activitate a urmărit stârnirea interesului celor mici, familiarizarea cu un cabinet stomatologic și implicit cu medicul stomatolog, conștientizarea importanței igienei orale corespunzătoare cât și a controalelor de rutină.

Doamna doctor le-a oferit prin joc și activități interactive, o oră de educație sanitară stomatologică, informând copiii despre cauzele apariției cariilor, despre tehnica periajului corect, durata acestuia, frecvența cu care trebuie executat, cât și importanța periajului corect în menținerea unei sănătăți orale corespunzătoare și a unui zâmbet frumos. Totodată copii au avut parte și de un control stomatologic.

În urma acestei vizite, unde unele albinuțe au făcut pentru prima dată cunoștință cu un cabinet stomatologic, ele au fost recompensate pentru curajul și implicarea lor cu mici daruri, menite să îi susțină în păstrarea unei igiene orale corespunzătoare și în respectarea promisiunii de a-și păstra dinții curați și sănătoși.

Educatoarele grupei:
Aristan Denisa
Brăinaș Daniela