Selectează o Pagină

Cum?

Prin: inspirație, impicare, creativitate și provocare!

Inspirație: pentru a pune în practică cunoștințele dobândite în ultimii ani la Științe despre mediul înconjurător, am avut inspirația de a le împleti cu descoperiea unor noțiuni noi, specifice geografiei și istoriei care ne vor întâmpina în clasa a IV- a.

Noțiuni precum: puncte cardinale, cursul și albia râurilor, flora și vegetația, combinate cu informații privind rolul marelui patriot Avram Iancu în istoria regiunii și a țării, vizitarea casei sale memoriale de la Vidra, pe acordurile melodice ale Marșului său care ne vestește ora exactă din Turnul Primăriei, toate au reprezentat pentru elevii clasei a III-a B care au participat la tabăra aplicativă de la Arieșeni, cele mai inspirate, dinamice, practice și utile lecții pregătite de doamnele noastre învățătoare, Lorenia și Florina,  din ultima perioadă a anului școlar.

Implicare: Implicarea părinților – prin susținerea financiară dar și a prietenei și colaboratoarei noastre, cercetaș Ioana Horbacs – au făcut posibile crearea atâtor momente frumoase ( focul de tabără, jocuri de grup, jocuri de orientare, cântece patriotice și de drumeție).

Creativitatea: Activitatea de pictură, de realizare a unor postere colective cu semnele traseelor turistice ( bine de știut la orice vârstă) – au scos la iveală nevoia de relaxare după un efort fizic îndelungat.

Provocare: Traseul montan până la cota 1658 ( Vf. Piatra grăitoare) ne-a pus la incercare limitele fizice, răbdarea și toleranța. Am învățat că pe un traseu suntem  ,, toți pentru unul și unul pentru toți”, că nu lăsăm pe nici unul în urmă și că, orice efort își primește recompensa sa.

In cazul nostru, priveliștea descoperită ne-a răsplătit ,, plânsul și îmbufnarea.

Zile minunate de școală! Zile minunate de vacanță ne așteaptă!

               Mulțumim! – elevii clasei a III-a B