Selectează o Pagină

Fiecare început de an școlar aduce cu sine noi oportunități, noi provocări, noi visuri, visuri spre care nădăjduiește și tinde fiecare. Noul an școlar a fost marcat cu multă emoție și bucurie la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Curtea liceului, plină de elevi, cadre didactice, părinți și invitați, a fremătat de emoția reîntâlnirii, care s-a simțit în fiecare îmbrățișare și în fiecare zâmbet.

Festivitatea a fost deschisă de intonarea Imnului de stat, interpretat de Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Ca de fiecare dată, rugăciunea Tatăl Nostru a fost rostită de Preasfinția Sa Virgil Bercea, care a oferit binecuvântarea Sa celor prezenți. Emoția rugăciunii rostite de toți cei prezenți a făcut ca festivitatea să fie una specială.

Doamna director Bianca Fernea, prin cuvântul de deschidere al ceremoniei, le-a amintit elevilor că ei sunt „inima instituției”, că fiecare zi este o oportunitate de a învăța, de a descoperi și că elevii din clasele de debut sunt la locul potrivit în care se îmbină educația și credința în Domnul. „Vă încurajez să abordați fiecare provocare cu determinare și curaj, să vă urmați pasiunile și să nu uitați că educația este cheia succesului vostru!”

Doamna viceprimar Antonia Nica ne-a vorbit despre faptul că școala este mai mult decât o clădire, că este un loc al creșterii personale, al curiozității, al descoperirilor de sine și colective și că o instituție de învățământ de top este aceea care scoate OAMENI, definiți prin valori precum credința, patriotismul, respectul, înțelepciunea, recunoștința, modestia, integritatea, răbdarea și speranța. „Împlinirea și fericirea se nasc dintr-o bună educație, o educație care începe acasă, se continuă la școală și se consolidează în noi de fiecare dată când ne oprim din tot ceea ce facem.”

Cuvântul inspectorului general a fost citit de doamna profesor Mihaela Danciu, iar prezentarea formațiunilor de studiu și a cadrelor didactice a fost realizată de doamna director adjunct Rodica Mureșan.

Momentul artistic de la final – surpriza festivității – a fost realizat de ansamblul de dansuri populare al liceului nostru, format din elevi din clasele a II-a și a III-a, coordonați de domnul prof. Ciprian Dinicu și susținut de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, care ne-au încântat cu un dans de Bihor din zona Beiușului.

            Le urăm tuturor elevilor un an școlar cu bucurii și împliniri, în care să ne străduim să fim mai buni, să învățăm unii de la alții și să clădim împreună un viitor promițător!

Consilier educativ,

prof. Natalia Hoduț