Astăzi, 8 septembrie 2025, curtea Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu din Oradea a vibrat de emoțiile unui nou început.
Preșcolarii și elevii noștri au format un careu ce fremăta de nerăbdare și de speranță. Privirile lor au strălucit de bucuria revederii și de curiozitatea viitoarelor experiențe.
Momentul solemn al intonării Imnului de stat al României a deschis festivitatea. Vocile Corului Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu, dirijat de doamna prof. Nicoleta Țâmpu, unite cu glasurile elevilor, profesorilor, părinților și ale tuturor celor prezenți, au răsunat cu mândrie, ca o adevărată mărturie a patriotismului ce definește comunitatea noastră.
Ceremonia a continuat cu o rugăciune de început de an școlar, rostită de părintele Traian Dobrata, care a oferit tuturor binecuvântările Preasfințitului Virgil pentru un an școlar plin de reușite.
În discursul său, doamna director Antonia Nica a transmis un mesaj de încredere, punând accent pe respectul pe care trebuie să îl avem față de tradiție, de țară și de comunitate și făcând apel la unitate, credință, recunoștință și speranță.
Școala noastră, dincolo de mândria orașului de a avea în „vistierie” încă o clădire cu destinație educațională – monument arhitectural neoromânesc, fiind cea mai veche instituție de educație cu predare în limba română din Oradea (1784) – reprezintă și un model de conviețuire și comuniune în diversitate. Elevii beneficiază și de formare spirituală, aceasta contribuind esențial la formarea completă a lor.
În această mare de oameni, ne unește, paradoxal spus, diversitatea bazată pe vârstă, religie, etnie, și, cu toate acestea, nu o putem numi simplu mulțime de oameni. Fiecare persoană e conectată cu o alta. Lângă noi, îl avem aproape pe cel mai bun prieten, pe dascălul nostru, pe elevul devenit profesor, pe copilul care a crescut peste noapte și a absolvit, pe fostul elev ce s-a reîntors să simtă emoția acestei zile sau pe nepoțelul care trăiește prima zi de școală. În anul 1998, treceam pragul acestei școli ca elevă, iar de atunci, aproape fără excepție, am fost prezentă la fiecare deschidere de an școlar. Chiar dacă au fost nenumărate astfel de întâlniri, mă cuprinde o mare emoție!
Este foarte ușor să cazi în deznădejde în ultima perioadă în România… Elementele naționale și regionale au devenit volatile și îți dau, nu de puține ori, impresia că oricând aproape orice se poate întâmpla. Unii spun că statul român a eșuat sau că sfârșitul lumii e aproape…
Eu nu fac parte din această categorie și sunt perseverentă în a susține și a munci alături de toți semenii mei care cred că schimbarea trebuie să înceapă cu ei înșiși, urmând regula de aur: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Cât privește sfârșitul lumii, pot să vă spun, așa cum spunea Mântuitorul, că nu este treaba noastră. Doar El știe ceasul vremurilor și al lucrurilor… Noi trebuie doar să ne facem partea noastră, căci El întotdeauna își va face partea Lui, la momentul potrivit.
Curajul și inspirația de a pune în practică anumite idei, ce au dus la dezvoltarea școlii noastre, credem că au avut substratul inspirației divine. Venim, astfel, în întâmpinarea dumneavoastră, a părinților, pentru a oferi copiilor noștri o rețetă echilibrată pentru suflet și minte deopotrivă. […]
Dragii mei, este o mare binecuvântare că există unități de învățământ legate profund de credință, după cum e o mare binecuvântare că ne putem exprima în libertate perspectivele asupra omului, lumii și vieții, cu aplicarea principiilor și a valorilor îmbrățișate de fiecare. […]
În lumina cuvintelor Papei Ioan Paul al II-lea – Viitorul începe astăzi, nu mâine. – vă invit să pășim împreună în acest nou an școlar cu speranță, curaj și încredere. Schimbările prin care trece educația nu sunt un obstacol, ci o chemare la responsabilitate. Să ne unim forțele – elevi, profesori și părinți – pentru a face din școala noastră un loc al învățării autentice, al valorilor durabile și al bucuriei de a descoperi. Viitorul este în mâinile noastre și el începe chiar acum, aici, împreună. Prețuiți prezentul și haideți să facem experiența școlii cât mai utilă și mai frumoasă!
Vă mulțumesc!
Discursul doamnei director a fost urmat de cel a domnului inspector general Alin Ștefănuț. Acesta a subliniat importanța educației pentru crearea unui viitor strălucit și le-a urat elevilor mult succes!
Prezența reprezentantului Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor i-a asigurat pe elevi, părinți și profesori de sprijinul permanent al instituției, pentru ca noul an școlar să se desfășoare în siguranță.
Un moment deosebit l-a constituit prezentarea formațiunilor de studiu realizată de către doamna director adjunct Rodica Mureșan, moment care a trezit un freamăt de curiozitate și de entuziasm în rândul elevilor.
La finalul festivității, micii și energicii dansatori ai liceului ne-au pregătit o surpriză. Printr-un colaj de dansuri populare, aceștia au reușit să încânte și să emoționeze audiența, amintindu-ne că tradiția și bucuria autentică se transmit cel mai frumos prin pași de dans și zâmbete sincere.
După aplauzele îndelungate, elevii, însoțiți de profesorii diriginți, au pășit în sălile de clasă, pregătiți să înceapă un nou capitol al călătoriei lor educaționale.
Ceremonia de deschidere a anului școlar s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, emoție și speranță, cu promisiunea unui drum presărat cu realizări și împliniri.
Prof. Ioana Sarca