Astăzi, 5 februarie 2026, se împlinesc 73 de ani de când patronul nostru spiritual, Iuliu Maniu, a plecat spre veșnicie din celula închisorii de la Sighet. Deși au trecut mai bine de șapte decenii, valorile sale – sacrificiul de sine, credința, demnitatea și iubirea de țară – rămân busola după care ne ghidăm în procesul educațional din liceul nostru. Se cuvine să ne plecăm frunțile, cu recunoștință, și să aducem un gând pios de rugăciune celui care s-a jertfit în temnițele comuniste pentru apărarea idealurilor naționale creștine și democratice pentru care a militat o viață întreagă.
Cu această ocazie, la Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae, a avut loc un eveniment deosebit organizat de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Oradea în colaborare cu Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae și Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu. Evenimentul a fost prezentat de părintele Duma Ovidiu și a avut parte de participarea Preasfințitului Virgil Bercea, părintelui Cristian Borz, deputaților, parlamentarilor, domnului primar, directorilor Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu, precum și a numeroșilor credincioși.
Din partea școlii noastre, au participat elevii claselor a IV-a, a V-a, a VII-a, a IX-a, elevii din corul de gimnaziu și din corul de liceu, elevii din Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu însoțiți de către doamna director Antonia Nica, doamna director adjunct Rodica Mureșan, doamnele învățătoare, domnii profesori și preoții spirituali.
După Slujba Parastasului, părintele Cristian Borz și Preasfinția Sa, Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, au rostit câteva cuvinte în memoria lui Iuliu Maniu. Părintele Cristian Borz ne-a prezentat universul familiei Maniu. Incursiunea în istoria familiei Sfinxului de la Bădăcin ne-a ajutat să înțelegem mai bine valorile pe care le-am sărbătorit astăzi prin rugăciune și cântec.
Toți cei prezenți în catedrală au fost invitați să se strângă în jurul statuii lui Iuliu Maniu. S-a intonat Imnul lui Iuliu Maniu și au fost depuse flori și jerbe la picioarele patronului nostru spiritual.
Personalitate politică de talie europeană și patriot luminat, Iuliu Maniu a fost un om care nu doar că a oferit, prin propria viață, un model demn de urmat pentru orice persoană, ci nu a ezitat să își sacrifice interesele personale atunci când situația a cerut-o, fiind dispus să își pună în pericol propria existență în vederea realizării unor idealuri. Întreaga sa viață a fost concentrată spre iubirea de țară, credință și încredere în principiile democratice.
Aduceți-vă aminte de frumusețile leagănului vostru, de munții măreți, de pădurile vesele, de întinderile mănoase, de satele modeste, străjuite de bisericile vechi, în care s-au rugat și trecuții strămoși ai voștri, cerând mântuire pe seama neamului românesc. Aduceți-vă necontenit aminte că aici trăiesc frați și nepoți ai voștri, care încă duc grea luptă pentru ca, deasupra țării, să se risipească cu totul nourii îndărătnici și să coboare binecuvântarea dreptății și a libertății! – Iuliu Maniu.
Fie ca memoria sa să dăinuie pururea, iar spiritul său să ne fie de-a pururi călăuzitor!
Prof. Camelia Bocor
Prof. Bianca Fernea
Prof. Ioana Sarca
Alte surse: