Selectează o Pagină

Continuând o tradiție de zeci de ani, elevii de liceu ai școlii noastre, însoțiți de cadre didactice și de preotul spiritual, au participat la evenimentul de cinstire a memoriei martirilor și mărturisitorilor secolului al XX-lea, care se desfășoară anual, în luna mai. 

În zorii zilei de sâmbătă, 9 mai 2026, am pornit cu toții, dornici să ne alăturăm Pelerinajului anual de la „Mormintele Apostolilor” Bisericii Greco-Catolice de la Sighetu Marmației. 

După procesiunea începută în orașul Sighet, am asistat cu toții la Sfânta Liturghie închinată martirilor care s-au stins în închisoarea din localitate. Împreună, ne-am unit glasurile în rugăciune, pentru a primi haruri de la Dumnezeu, prin mijlocirea Fericiților Episcopi Martiri. 

Pelerinajul a continuat cu vizita la „Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” din Sighet, în interiorul căruia s-a vizionat și expoziția inaugurată cu o zi înainte, cu tema „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români”. Locul de reculegere și grupul statuar „Cortegiul Sacrificaților” a completat lecția de istorie vie trăită în interiorul închisorii de grupul nostru.

Pentru o generație care trăiește în libertate, pelerinajul a fost o punte între trecutul dramatic și prezent. Elevii au fost profund impresionați de condițiile degradante în care au fost ținuți și apoi au murit intelectualii și liderii politici ai țării noastre, printre care se numără și patronul spiritual al liceului nostru, Iuliu Maniu. Cunoscând din lecții fenomenul represiv, abuzurile, suferința și crimele  din timpul regimului comunist, ei au putut vedea și „simți” curajul celor cărora li s-a încălcat demnitatea și care au plătit scump pentru  păstrarea legii morale.

În drumul spre casă, s-a poposit pentru scurt timp la „Cimitirului Vesel” și la Biserica Greco-Catolică ce poartă hramul „Sfânta Maria, Regina Păcii”, din Săpânța.

La această impresionantă acțiune, elevii au fost însoțiți de prof. Monica Blaga, prof. Adina Radu, prof. înv.primar Bianca Dobrata și părintele spiritual Traian Dobrata.

Pelerinajul a oferit tuturor participanților momente de reculegere și rugăciune, onorând memoria celor care au pătimit pentru credință și libertate în temnițele comuniste. 

Prof. Monica Blaga