Marți, 16 iunie, o parte din elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a de la Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, însoțiți de doamna director, profesor Nica Antonia și de doamna profesor Bocor Camelia au participat la lansarea volumului „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica” care a avut loc la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” și cu sprijinul Centrului de Studii în Istorie Contemporană, în prezența Preasfințitului Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, și a domnului profesor Florin Ardelean. Cuvântul de deschidere a fost rostit de managerul bibliotecii, Ancuța Șchiop, iar apoi, discursul autoarei a fost însoțit de cel al istoricului Alin Mureșan și de cuvântul PS Virgil Bercea.
Povestea Ninei Moica s-a transformat într-o lecție profundă pentru tinerii de astăzi prin capacitatea sa copleșitoare de a ierta, dar și de a avertiza. Pentru generația care nu a trăit în cenzură, în coada la pâine sau la lapte ori în frica de a fi ascultat de securitate, suferința ei a părut desprinsă dintr-un film. La doar 15 ani, Nina Moica a fost aruncată în temnițele comuniste pentru simpla dorință de libertate. Supraviețuind 1.800 de zile de teroare, ea a oferit o lecție cutremurătoare de viață. Mărturia sa a fost o chemare la trezire pentru tinerii care iau libertatea de-a gata, fără a fi cunoscut vreodată ororile dictaturii.
Deși a suferit neînchipuit de mult, actuala președintă a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România nu și-a spus povestea vieții cu ură, ci ca pe un testament moral adresat celor tineri. Fiecare elev a primit în dar cartea „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica”, iar mesajul autoarei a fost clar și tranșant. Ea le-a amintit tinerilor că democrația a fost plătită cu sângele și tinerețea unor oameni care și-au sacrificat cei mai frumoși ani. Tinerii au fost vizibul marcați de profunzimea trăirillor autoarei cărții și i-au adresat întrebări pertinente care au scos în evidență maturitatea și profunzimea gândirii lor. În fața acestora, Nina Moica s-a ridicat ca o dovadă vie a faptului că, în ciuda oricăror încercări de a zdrobi un om, sufletul care iubește libertatea rămâne mereu neînvins.
Într-o societate modernă, dominată de ecrane și confort, Nina Moica a tras un semnal de alarmă: indiferența și ignoranța istorică pot deschide din nou ușa totalitarismului. Dincolo de suferință, lecția sa le-a arătat că spiritul uman și demnitatea pot supraviețui și în cele mai întunecate condiții.
Prof. Bocor Camelia
Alte surse: