Există reușite care depășesc granițele unui simplu concurs și devin mărturii ale sensibilității, creativității și talentului, toate cultivate cu răbdare. Astfel de momente aduc o bucurie aparte profesorilor care au privilegiul de a-i însoți pe elevi în fascinanta călătorie a formării lor intelectuale și spirituale.

Anabela este una dintre acele eleve care transformă lectura într-un spațiu al creației și al reflecției. Curiozitatea intelectuală, responsabilitatea, modestia și dorința permanentă de a se perfecționa o recomandă drept un model pentru colegii săi și demonstrează că performanța autentică se clădește prin sensibilitate, consecvență și o profundă iubire pentru carte.

Aceste calități și-au găsit o frumoasă expresie în cadrul concursului național „Ordinul Povestitorilor”, cu tema „Nu judeca o carte după copertă”,, organizat de Editura Arthur, una dintre prestigioasele edituri de literatură pentru copiii și adolescenții din România. Elevă în clasa a VI-a B a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, Anabela Tonț a participat la secțiunea dedicată ilustratorilor, unde provocarea a constat în realizarea unei noi coperți pentru o carte îndrăgită. Înzestrată cu o imaginație bogată și cu un autentic simț artistic, Anabela a ales să ilustreze romanul „Olguța și un bunic de milioane”, de Alex Moldovan. Lucrarea sa, originală și expresivă, surprinde cu sensibilitate farmecul, umorul și dinamismul universului literar imaginat de autor.

Calitatea artistică a ilustrației a fost apreciată de juriul concursului și a fost selectată pentru publicare în numărul 21 al revistei „Ordinul Povestitorilor”, număr lansat la Salonul Internațional de Carte Bookfest, în iunie la Romexpo, București.

Prof.  Florica-Emilia Haș