Cele mai frecvente cuvinte prin care cei din jur au definit-o pe Paula au fost: om bun, simplu și deosebit. Da, aceasta este Paula noastră, un Om demn în toate situațiile de viață dăruite de Dumnezeu.
Colegi de peste 20 de ani, am crescut împreună, ne-am format ca dascăli împreună, am trecut prin bucuriile și tristețile cotidiene alături. Ni s-au împletit viețile într-un mod miraculos, cu viețile atâtor generații de elevi, deveniți ulterior prieteni, colaboratori, ce azi își amintesc cu drag și cu durere de un om minunat, blând în voce și în gesturi. Semințele sfaturilor sale au dat rod, ca în pilda semănătorului, pe care Preasfințitul ne-o citește an de an la deschiderea anului școlar. A format generații de iubitori de lectură, prin pasiunea pe care o punea când vorbea despre cărti, a sădit pace și încredere acolo unde a simțit nevoia încurajării, a adus alinare știind ca nimeni altul să asculte, să-și facă timp pentru cel pe care îl simțea în neliniște, în detrimentul rezolvării problemelor personale.
Chiar și în momentele grele, gândul i-a fost îndreptat tot spre elevii ei, cărora le-a lăsat un adevărat testament sufletesc.
E greu sa vorbești despre cineva drag la trecut, dar nici nu trebuie. Paula e cu noi prin tot ceea ce am învățat de la ea, profesional, dar mai ales spiritual. Pe drumul Golgotei pământești a înaintat mereu curajoasă, demnă și cu încredințarea că planul divin pentru fiecare este cel potrivit pentru evoluția sufletească.
Rămân mărturisirile noastre, ale celor ce i-am fost colegi și prieteni în anii aceștia minunați petrecuți la școală.
”Un profesor adevărat se naște greu și nu moare niciodată. El trăiește în caracterul și în faptele celor pe care i-a însoțit pe drumul cunoașterii, cărora le-a lăsat o parte din sufletul și pasiunea sa.
Mi-e greu să cred că Paula, colega noastră cea sensibilă și profundă, modestă și onestă, pasionată de adevăr, de moralitate, de poezie și de frumos, nu mai este printre noi… Și câtă bunătate avea în sufletul ei!
Viață frumoasă și plină de lumină dincolo, Paula dragă!
Pentru noi, tu ai fost poezie și frumos…” (Monica Blaga)
”Lecții! În mod continuu, viața ne oferă lecții! Suntem în mijlocul lor la școală, îndrumându-ne copiii, primim și noi la rându-ne, din partea fiecărui om, a fiecărui coleg, lecții! O mare și înțeleaptă lecție ne-ai oferit, Paula! Prin optimismul, determinarea și demnitatea cu care ți-ai scurs fiecare clipă! Soarele vieţii a apus pentru tine, fiinţă atât de dragă nouă! În acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Am rămas noi și un mare gol, păstrându-ți amintirea atât cât vom mai fi! Odihnește-te în pace, bun coleg și drag prieten, de neînlocuit!” (Gabriela Nan)
”Paula… întruchiparea calmului, a răbdării și a exemplului trăirii profunde a momentului. Dedicată total persoanelor din jurul ei (elevi, părinți, colegi), avea suficient timp pentru a le asculta problemele și a-i ajuta.
Sinceritatea și încrederea oarbă în persoanele din jurul ei se confunda, adeseori, cu naivitatea adolescentină a elevilor pe care-i iubea și admira. Paula nu s-a grabit niciodată! Din păcate, viața (ciudată de foarte multe ori) s-a grăbit să-I închidă fereastra timpului pământesc! Am pierdut un coleg, un profesor, unprieten, un OM.
Adio, draga noastră Paula!” (Andrei Cristea)
”Îmi amintesc de ea în anii de gimnaziu… îmi amintesc cum mi s-a tulburat sufletul când am văzut-o și am ascultat-o prima oară, aveam impresia că o cunosc de la începuturile Lumii, că sufletele noastre sunt surori și că de acum înainte nu mai există cale de întoarcere: voi purta o fărâmă din această dirigintă tot restul vieții mele. Ți s-a întâmplat vreodată să întâlnești oameni – oglindă, oameni în fața cărora sufletul tău stă dezgolit pentru că simți că nu are rost să încerci să pari altcineva… ei știu oricum prea bine cine ești? Paula Băliban știa prea bine cine eram fiecare dintre noi și ne iubea până la granița anulării de sine. Îmi amintesc ce simțeam și gândeam când ne vorbea la orele de dirigenție și la cele de limba și literatura română – mintea mea de copil de gimnaziu gândea că femeia care stă în fața noastră e pur și simplu prea bună pentru lumea în care trăim și că pentru a se proteja ar trebui să îi pese mai puțin. Era doar rațiunea mea căreia îi râdea în față inima care știa că Paula Băliban nu va înceta niciodată să îi pese de oameni, de viață, de dreptate, de adevăr, de frumos, de tot!
E aproape imposibil să vorbești despre oamenii cu suflet viu – ei nu pot fi descriși, explicați… oricât de savante ne-ar fi cuvintele de care ne-am agăța să îi descriem, acestea vor deveni banale și se vor face țăndări în fața autenticității ființei lor. Aș putea scrie foarte multe pagini cu gândul și inima la Paula Băliban și tot mi s-ar părea insuficiente și incomplete după ce le-aș reciti de o mie de ori. E sufocant să scrii la timpul trecut despre sufletele vii care te-au atins cu unicitatea lor pentru că aceste spirite aparțin de fapt infinitului, ele au fost lăsate pe pământ o vreme pentru a trezi părți adormite din sufletele noastre și pentru a ne preda lecții de viață.
Nu am putut scrie despre colega Paula Băliban pentru că tot ceea ce am trăit în cei patru ani în care mi-a fost dirigintă e ca o rugăciune sfântă care anulează orice altceva. Pentru mine Paula Băliban va rămâne mereu misterul mai presus de cuvinte pe care l-am trăit în anii de gimnaziu și care are un loc special în inima mea, un loc la care pentru a ajunge trebuie să străbat niște străzi pline de amintiri care cer tribut multe lacrimi… dar care, plătite, fac loc zâmbetului.” (Anca Haidu)
”Paula a fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Dumnezeu mi-a adus-o în viață în urmă cu mai bine de 20 de ani. Am crescut, ne-am format și am trăit experiențe minunate în această școală. Am admirat-o mereu pentru bunătatea, sensibilitatea, blândețea, profunzimea, profesionalismul și dăruirea ei. A fost pentru mine o sursă de liniște, echilibru, curaj, demnitate, iertare și acceptare. O voi păstra mereu într-un colț ascuns al sufletului meu, în care nici timpul, nici uitarea nu vor ajunge!” (Adina Radu)
”Paula, izvor de bunătate și gingășie, zâmbet senin, privire pătrunzătoare și luptătoare desăvârșită, strălucirea ta a răspândit mereu binele și valorile esențiale în sufletele celor din jur. Pasiunea ta de a împărtăși din dragostea de carte continuă să fie un model pentru mine. Îți mulțumesc pentru fiecare vorbă plină de profunzime și înțelepciune! Te păstrez în suflet și în rugăciune!” (Patricia Capriș)
”Paula, un profesor devotat, aproape de sufletul și mintea elevilor, un om corect și onest, disponibil pentru oricine, mereu în ajutorul semenilor, iubind tot ce înseamnă viața și frumosul, o prietenă prezentă oricând și în orice condiții, prietena mea dragă, vei fi mereu în inima și mintea mea. A reușit să vadă în fiecare om bunătatea, să ne învețe câte ceva pe fiecare. Ne vei lipsi…” (Alina Pupe)
”Paula a fost un cititor de cărți și de suflete. Pentru ea eram, toți, elevi, colegi, prieteni, file deschise din care ea citea cu răbdare! Adânc! Iar în adâncul sufletelor vezi doar frumusețe! Ea vedea în toți! Și ajuta, sprijinea și deschidea ochi! Pe noi, cei din jurul ei ne-a învățat să citim un pic, să fim mai buni, mai corecți, mai răbdători, mai înțelepți, mai devotați! Ne-a atins pe fiecare în parte și ne-a lăsat mici părți de dus mai departe! Așa cum, odată, într-o primăvară mi-a dăruit un bulb de zambilă… Ne vei lipsi.” (Mihaela Olău)
”Îmi vine greu să mă gândesc la Paula Băliban la timpul trecut. Am admirat-o mult timp pentru felul în care se implica până la abandon total în activitățile cu elevii, iar apoi se ridica parcă deasupra problemelor mărunte, cotidiene, afișând un calm și o seninătate ce păreau netulburate de nimic. Am înțeles la un moment dat cât de sensibilă era și cât de mult o afectau și o răneau răutățile sau nedreptățile din jur și cât de mult se străduia să lupte împotriva lor. A fost extrem de dedicată elevilor ei. S-a preocupat nu doar de instruirea lor, ci și de sufletul și de starea lor de bine. A iubit școala, meseria, elevii și a fost iubită la rândul ei. Toți ne vom aminti cu drag de Paula, cea care ieșea din sălile de clasă cu mult după ce se suna de pauză, Paula autoarea piesei de teatru despre Iuliu Maniu, Paula implicată în organizarea Balului bobocilor, Paula… Sunt sigură că toată lumea rămâne în suflet cu amintiri vii și prețioase despre Paula. Fiecare o va păstra în amintire în mod personal, unic. Poate doar dacă am putea să adunăm toate aceste amintiri și să le punem cap la cap am putea construi un portret complet al celei ce a fost Paula: o ființă minunată, deosebită.
Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu, Paula!” (Ioana Ciupleu)
***
Preasfințitul Virgil, cel care este mereu prezent în viața școlii noastre, ne-a fost alături și în clipele dificile ale despărțirii de Paula. Cuvântul său de încurajare pentru noi și pentru familia ei ne-a dăruit speranța în Dumnezeu și în planul Lui divin, cu oricare dintre noi.
”La catafalcul Doamnei Profesoare Paula Băliban – 16.X.2021
Astăzi se duce dintre noi, spre alte zări, spre alte zări mai bune, Paula, Paula Băliban, Doamna Profesoară a Liceului nostru – și, care astăzi ne spune: acum m-am odihnit și am aflat ușurare multă … că, am trecut din moarte … și, m-am dus la viață … Doamne, mărire ție!
Acum m-am odihnit – după o luptă grozavă cu cel mai inexorabil dușman al omului: suferința și încercarea.
Paula, te-ai odihnit cam devreme: te doream încă printre noi – dar, te-ai dus…
Paula, erai așa de frumoasă cu chipul tău ușor boem trecând prin curtea școlii; cu pălăriile tale care te distingeau și prin care te făceai observată; cu eleganța și distincția cu care pășeai pentru a nu fi băgată în seamă; cu alesele cuvinte din discursuri, pe care le alegeai cu măiestrie întotdeauna; cu surâsul tău enigmatic, dar sincer… acum te-ai odihnit …
Și, ne spui cu aceeași distincție, seninătate și sfială:
O, voi, colegi, elevi și prieteni, împrospătată gardă
în juru-acestui preaumil pământ!
Lăsaţi-mi încă inima să ardă
aici, adânc, sub lespezi de pământ. (Ștefan Augustin Doinaș)
Da, de acum preaumilul pământ din tine Paula și, de altminteri, preaumilul pământ din noi toți, odată, va arde sub lespezile de pământ, pentru neuitare.
Paula, trecând frumoasă și zveltă prin lume, când inima ta a încetat să mai bată în universul de aici, cu aceeași eleganță și detașare, astăzi te îndrepți spre alte zări, spre ”Casa Tatălui”… iar noi rămânem, în această ”vale de lacrimi”… Ne lași, ne rămâne amintirea, amintirea ta, Paula, care este puternică și prezentă precum atunci când erai printre noi (cf. Antoine de Saint Éxupéry).
De dincolo de zări ne vei privi și ne vei încuraja, pentru a ne alina tristețea, durerea, neliniștea ori spaima, spunându-ne cu poetul Fernando Pessoa:
”Să fim la locul nostru doar, liniștiți,
Precum pâraiele, precum copacii,
Iar Dumnezeu ne va iubi, tăcând (…)
Şi ne va da al primăverii Sale verde …”
Da, Paula, ai trecut din moarte la viață, la viața veșnică, iar nouă ne-ai lăsat ”verdele primăverii” și mila lui Dumnezeu care strălucește mai ales în încercări și în nenorocirile vieții; ne-ai lăsat: drumurile, pe cari nu le umblăm, drumurile, ce rămân în noi, … drumurile care ne duc și ele,… , undeva; ne-ai lăsat cuvintele, pe care nu le rostim, cuvintele, ce rămân în noi, (cf. Lucian Blaga)…, ne-ai lăsat amintirea și iubirea; și frumosul și speranța; ne-ai lăsat drumurile pe care tu nu ai mai apucat sa le umbli, ele rămânând astfel ca o țesătură pentru o călătorie veșnică, cu orizonturi de nimeni cunoscute.
Oricum, aceste drumuri astăzi te vor duce spre o tainică descoperire fără margini a făpturii Domnului, a făpturii neatinse de legea lutului și a clipei celei repezi, te vor duce către cerul sfânt unde sperăm să ne revedem odată.
„Dacă mă iubiți, nu plângeți!
Am trecut de cealaltă parte.
Rugaţi-vă cu mine şi pentru mine, surâdeţi-mi, să vă gândiţi la mine.
Nu sunt departe, doar de cealaltă parte a drumului …
Nu plângeţi:
Ştergeţi-vă lacrimile şi nu plângeţi!”
***
Doamna Antonia Nica, director al Liceului Greco-Catolic ”Iuliu Maniu”, a adunat în cuvântul ei atât perspectiva fostei eleve, cât și a colegei și a prietenei ce a împărtășit cu Paula momente speciale ale vieții ei.
”Am cunoscut-o pe Paula acum mai bine de douăzeci de ani, atunci când a venit în școala noastră, iar eu eram încă elevă. Ce amintiri!
De atunci și până nu demult, a slujit cu devotament școala noastră, realizând întru totul misiunea sfântă a dascălului: iubirea ș ieducarea tinerilor!
Paula… întruchiparea calmului, a răbdării și a exemplului trăirii profunde a momentului, dedicată total persoanelor din jurul ei, elevi, colegi, părinți, prieteni, găsea suficient timp pentru a ne asculta problemele și pentru a ne ajuta la nevoie. Ea a fost și va rămâne o cărămidă de bază a școlii noastre, dar și a întregii societăți.
Avea o sensibilitate aparte, posibil să fie apanajul profesorului de limba română: era o mare iubitoare a frumosului, a naturii și a sufletului uman. A fost un cititor de cărți și de suflete, în același timp. Pentru ea, noi toți eram file deschise din care ea citea cu răbdare. Adânc! Avea darul de a vedea în suflete numai frumusețe. Știa prea bine cine eram, fiecare dintre noi și ne iubea până la granița anulării de sine.
Prezenta ei blândă, printre noi, a fost precum o adiere de vânt în zilele toride de vară, o adiere așteptată și binefăcătoare, cu vorba sa bună și calmă ne mângâia sufletele. Sinceritatea și încrederea nemărginită în persoanele din jurul ei se confunda, adeseori, cu naivitatea adolescentină a elevilor pe care-i iubea și admira necondiționat.
În acest context, îmi amintesc inedita idee de a-și celebra căsătoria într-un loc atipic, plin de istorie și mister: Balcicul reginei Maria, unde am avut onoarea de a fi prezentă. Ce minunată poveste a fost!
Ea nu s-a grăbit niciodată! Școala a fost a doua ei casă, poate chiar prima, în anumite zile. Din păcate, viața, nedreaptă de foarte multe ori, s-a grăbit să îi închidă fereastra timpului pământesc.
A lăsat în urma ei o moștenire profesională și umană prețioasă, un etalon: etalonul conduitei morale, respectului, demnității și a iubirii față de aproapele.
Moartea poate fi o dramă sau o binecuvântare. Paula, s-a pregătit în fiecare zi, cu sârguința-i caracteristică, pentru Marea Transformare, pentru trecerea către Casa Tatălui, unde cu toții vom merge la vremea potrivită.
Am pierdut un coleg, un profesor, un prieten, un OM, iar sufletele noastre sunt cuprinse de sentimente contradictorii acum.
Singurul leac, cu adevărat viabil în aceste momente este rugăciunea! Vom face asta, Paula, pentru tine!”
***
Fiecare ne-o amintim pe Paula în felul în care ne-a atins ea inima. Evocarea făcută de părintele Andrei Borzași ne-a dezvăluit profunzimea spirituală, pe care o cunoșteam toți, dar pe care am descoperit-o în fiecare pas al luptei sale spre desăvârșirea sufletului.
”Preasfinţite Părinte, îndurerată familie, mult întristat auditoriu, dragi tineri, iubiţi preoţi fraţi întru Cristos,
Doamna profesoară Paula Băliban, fiica Mariei şi a lui Paul Băliban a văzut lumina zilei la 28 martie 1976.
Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal, Ciutelec, şi tot aici a terminat primele 8 clase primare şi gimnaziale. Finalizarea învăţământului liceal l-a realizat în cadrul Liceului ”Mihai Eminescu” din Oradea.
După terminarea studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia Litere şi după examenul de titularizare, în 1998 îşi începe activitatea de profesor de limba şi literatura română în cadrul Liceului Greco-Catolic ”Iuliu Maniu”.
S-a dedicat timp de 23 de ani unei frumoase profesii de dascăl, învăţând şi instruind tot atâtea generații de elevi. Ca dascăl, şi-a iubit cu credinţă şi pasiune meseria, fiind calificată într-un domeniu pe cât de nobil, pe atât de frumos. S-a străduit şi a reuşit să-i înveţe şi să le sădească copiilor în suflete dragostea pentru limba şi literatura română, limba naţională a acestui popor. Tainele cunoaşterii pe care le oferea elevilor o încântau şi o făceau fericită.
Sunt puţine vocaţii pe care Dumnezeu ni le îngăduie pe pământ! Unii profesori fac cinste acestei vocaţii de dascăl, iar alţii din păcate, nu. Doamna profesoară Paula a avut vocaţia de dascăl, cu adevărat.
Întotdeauna disponibilă şi fermă la solicitări, concentrată pe lucruri în cele mai mici detalii, profundă, integră, corectă, dedicată trup şi suflet vocaţiei de profesor, răspândind în jur iubire, optimism şi multă bunătate, ne-a oferit tuturor un real exemplu de curaj, smerenie, credinţă şi iubire.
Sunt convins că toţi tinerii, elevii actuali sau foşti elevi din şcoala noastră, prezenţi astăzi împreună cu noi, n-au venit doar pentru că au stimat un om care a scris pe tablă litere, ci pentru un om care le-a spus adevărul, le-a arătat calea şi le-a oferit dragostea sa, care nu este altceva decât DARUL lui Dumnezeu pentru profesorat şi pentru copiii, pe care Dumnezeu i i-a încredinţat.
Prin gura preotului astăzi doamna profesoară le spune tinerilor: dragii mei, îmi este greu să mă despart de voi, de clipele minunate petrecute la clasă împreună. Mi-e greu să mă hotărăsc asupra căror amintiri să zăbovesc mai mult, pe care dintre ele să le chem şi să le dau viaţă măcar pentru o clipă. Aţi crescut frumos, aţi muncit cu seriozitate, uneori aţi mai şi greşit, dar greşelile v-au ambiționat să fiţi mai perseverenţi şi mai conştiincioşi, v-au ajutat să înţelegeţi că, prin studiu, totul este posibil.
Vă doresc să păşiţi încrezători în viaţă, să creşteţi frumoşi şi sănătoşi la trup şi minte, spre bucuria părinţilor voştri şi, desigur, şi spre bucuria mea. Eu vă asigur că din Cer voi veghea şi voi trăi alături de voi toate bucuriile şi realizările voastre.
Acum, când sunetul clopoţelului anunţă încheierea ultimei ore de viaţă, păşesc împlinită sufleteşte şi mai „bogată”, că port în inima mea „comoara” cea mai de preţ, nestematele cele mai alese, pe voi, dragii mei tineri.
Vă doresc să străluciţi cât mai frumos, să ardeţi şi să răspândiţi lumină în jurul vostru, să lăsaţi urme pe unde veţi trece… Şi, indiferent de înălţarea voastră în zborul vieţii, străduiţi-vă cât veţi putea de mult să rămâneţi OAMENI.
Cu toată dragostea pentru voi,
Doamna (diriginte) Paula Băliban, profa de română.
**
Anul 2016 a fost un an de bucurie şi împlinire pentru Paula şi Adi care şi-au jurat iubire în faţa lui Dumnezeu prin Sacramentul Căsătoriei. Dragostea lor unul faţă de altul i-a însoţit în toate momentele atât de bucurie, cât şi de suferinţă ale vieţii.
Zic de suferinţă, pentru că în anul 2018, în urma unor controale mai amănunţite la spitalul din Oradea, Paula a fost diagnosticată cu cancer.
Cum a decurs viaţa Paulei mai departe, ne spune chiar ea în interviul acordat revistei „Buletin Informativ” al fundaţiei Hospice.
După comunicarea diagnosticului, doamna doctor m-a întrebat: „Ce aveţi de gând să faceţi?” „Să aştept… plecarea”, am răspuns eu. „Trebuie să luptaţi până în ultima clipă. Dacă luptaţi dvs., vom putea lupta şi noi, alături de dvs..” m-a încurajat dânsa. Având de partea mea suportul celor dragi din familie, a doamnei doctor oncolog şi a părintelui spiritual, am hotărât să lupt, să merg înainte, atât timp cât va îngădui Cel de Sus. Înconjurată de rugăciunile părintelui şi ale familiei, am început curele de chimioterapie, cu efectele cunoscute: căderea părului, lipsa energiei care temporar m-au făcut dependentă de un cadru pentru a mă deplasa… Dar şi aşa, în următorii doi ani am continuat să-mi îndeplinesc cu dăruire şi determinare, printre controale medicale, investigaţii şi cure de tratament, menirea de dascăl. Munca la şcoală însemna totul pentru mine şi mă ajuta să mă detaşez de boală.
Au existat lucruri semnificative la care a trebuit să renunţaţi datorită bolii? Elevii şi colegii mei de la Şcoala Greco Catolică… Din luna februarie am fost nevoită să renunţ la cursuri… Îmi lipsesc relațiile speciale de colegialitate şi prietenie cu colegii profesori, legăturile de suflet stabilite cu copiii cărora le-am predat, cu cei din trupa de teatru pe care i-am pregătit. Este greu să îmi stăpânesc lacrimile când mă gândesc la şcoală…
V-a schimbat diagnosticul pe care îl aveţi perspectiva asupra vieţii? Înainte mă risipeam în tot felul de activităţi, neglijând persoane, valori şi lucruri esenţiale ale vieţii. De când am acest diagnostic am ajuns să preţuiesc timpul de calitate pe care îl petrec cu cei dragi, dar şi cu mine însămi, în momente de meditaţie şi profundă introspecţie, căutând să mă descopăr, să mă regăsesc… Sunt parcă în recuperarea timpului pierdut şi pentru prima dată într-o lungă perioadă, am timp să ascult trilul păsărelelor, să admir coloritul unei flori, să mă bucur de frumos… de creaţie, de Creator. De mare valoare pentru mine este timpul pe care îl petrec în rugă, pace şi dulce comuniune cu Dumnezeu, Dătătorul vieţii mele, în preocuparea pentru veşnicia sufletului meu şi a îmbogăţirii în plan spiritual.
Poate fi credinţa în Dumnezeu o sursă de sprijin în situaţia de boală?Când eram internată la Institutul Oncologic am văzut pacienţi ca şi mine, care citeau psalmi recomandaţi de preot, se rugau şi erau liniştiţi. Cred că dacă sufletul tău este împăcat, dacă ai credinţă, ea te ajută să treci mai uşor prin boală, trupul suportă mai uşor durerea fizică. În plus ai la îndemână o resursă importantă pentru nădejdea că viaţa continuă dincolo de moarte, că sufletul tău va ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, loc în care te vei reîntâlni cu cei dragi.
Vă gândiţi uneori la moarte? În copilărie mă întrebam: „Oare ce urmează după moarte?” Acum îmi pun problema diferit: conştientizez situaţia în care sunt şi mă pregătesc… Sunt preocupată în primul rând de mântuirea sufletului meu. Dar şi să fac până în ultima clipă ceea ce mai pot să fac pentru Dumnezeu, pentru sufletul meu, pentru sufletele celor de lângă mine.
**
În dimineața zilei de 13 octombrie 2021, profesoara Paula, obosită şi epuizată de lupta cu boala, a trecut din mirida celor vii în mirida celor care aşteaptă învierea Domnului, a trecut într-o lume mai bună şi mai curată, pregătindu-se din timp pentru acest pas, mărturisindu-şi preotului păcatele şi primind adevăratul Trup şi Sânge al lui Isus, împreună cu sufletul şi Dumnezeirea Sa.
Te-ai stins puțin câte puțin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Sufletul nostru este frânt şi cu ochii plini de lacrimi. Îţi mulţumim pentru prietenia ta, pentru lecţia deplină a vieţii prin care ne-ai arătat cum să trăim omeneşte până la sfârşit în ciuda suferinţelor supraomeneşti şi îţi promitem că nu te vom uită niciodată!
Fie ca lumina lui Cristos Înviat să te înveşmânteze în bucurie cerească, iar Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace și liniște, suflet drag!
La revedere, draga noastră Paula. Te-am iubit şi te vom iubi mereu. În veci pomenirea ei!”
***
Dacă în cuvântul său părintele a inserat și mesajul Paulei pentru elevii ei, mesajul lor, citit cu toată însuflețirea tânărului, a fost transmis de eleva Clara Leu din clasa a XI-a A.
”Stimați profesori, dragi colegi, dragă familie îndoliată și stimat auditoriu,
Vă împărtășesc acest mesaj în numele elevilor iubitei noastre profesoare, Paula Băliban. Cu toții știm că nu am putea vreodată transpune în cuvinte candoarea acestui suflet, atât de apropiat de inima fiecăruia dintre noi. Numai noi știm câte lecții de viață neprețuite am învățat de la ea, câte amintiri deosebite regăsim în sufletul nostru alături de ea. Doamna profesor a fost, fără îndoială, un dascăl în sensul adevărat al cuvântului.
Cu toate că doamna profesor a trecut pragul pe care toți știm că-l vom trece odată, ea nu a dispărut și nu va dispărea niciodată. Toate aceste generații pe care dânsa le-a format nu vor lăsa vreodată flacăra luminii ei să se stingă. Aceasta va dăinui în fiecare dintre noi și va fi transmisă mai departe copiilor, nepoților, fraților și prietenilor noștri deoarece această lumină a ei este parte din noi și iese la suprafață asemenea luminii pe cerul noptii pentru a ne ghida pașii. Astfel, doamna profesor Paula Băliban va dăinui în noi și ne va ajuta în continuare pe drumul nostru, așa cum este scris în următorul citat al lui Eminescu: „Căci moarte nu există/ Și ce numești tu moarte,/ E-o viață altfel scrisă/ În sfânta carte a firii.”
Ne-am tot gândit în aceste zile cum am putea noi mai bine să îi mulțumim doamnei profesor pentru tot ce a făcut pentru noi. Am ajuns la concluzia că modul cel mai sincer și mai pur pentru a face asta este un recital de poezie, în onoarea iubitei noastre profe de română, Paula Băliban. Mai departe, voi recita, alături de colegii mei, un fragment din „Mortua est!” de Mihai Eminescu.
Mortua est!
”Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.
O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape și aur în aer.
Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas… alb și rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ți rămas încă viu –
Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu fața cea pală,
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?
Și totuși, țărână frumoasă și moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc.
Ș-apoi… cine știe de este mai bine
A fi sau a nu fi… dar știe oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Și multe dureri-s, puține plăceri.”
De asemenea, Fiterău Sergiu, un fost elev al colegei noastre, care a simțit atingerea caldă a sufletului acestui om și dascăl, i-a dedicat câteva vesuri.
Pentru cei ce ne-au crescut,
Și-au plecat mult prea devreme,
Pentru cei ce i-am iubit,
Printre griji și prin probleme:
Vă iubim si v-am iubit, fără vreme.
Pentru cei ce au rămas:
Nu te pierde! Lângă tine,
Te voi ține-îmbrățișat,
Cap pe piept, o veşnicie.
Când e greu si când visezi,
Nu uita, o mana caldă,
Ştii că e, chiar de nu vezi,
Te veghează şi te caută.
Vom continua să fim,
Până viața ne desparte,
Suflete cu acel destin,
Pagini rupte dintr-o carte.
O poveste înnodată,
Vieți ce vin si trec si pleacă,
Tot ce putem să sperăm
În îmbrățişări să treacă.
Cu tot respectul și mulțumirea, un elev pe care l-a inspirat!
***
Mulțumim pentru tot ce ne-ai oferit nouă și elevilor noștri. Te iubim, Paula, și te însoțim cu rugăciunea în drumul care duce spre lumina lui Dumnezeu.
***
Mulțumesc colegelor de limba și literatura română ale școlii noastre pentru realizarea materialului comemorativ.
Director,
Antonia Nica
